Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că o majorare cu 40% a punctului de pensie, așa cum prevede noua Lege a pensiilor, este „pur şi simplu imposibilă”.
„E evident că o creştere de 40% a pensiilor, pur şi simplu, nu este posibilă, nu sunt banii. Pe de altă parte, e rezonabil să ne gândim la o creştere a pensiilor. Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească integral costurile recesiunii, contracţiei economice. Dar şi aici, justa măsură este importantă”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.
El a precizat că Guvernul va decide în ce cuantum vor fi majorate pensiile.
“Pensiile vor creşte. Cât va fi această creştere, va calcula Guvernul şi vor veni cu măsurile de rigoare”, a susţinut şeful statului.
Amintim că Iohannis a promulgat imediat după adoptare Legea pensiilor, inițiată de PSD și votată inclusiv de PNL, în campania pentru elegerile europarlamentare din luna mai 2019.
Despre respectarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind aplicarea altei legi, cea a dublării alocațiilor copiilor, act normativ pe care l-a promulgat în 14 ianuarie, deși premierul Ludovic Orban anunțase că va proroga până la 1 august aplicarea ei, președintele Iohannis a spus:
„Ne găsim într-o situație foarte complicată. ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile. De la dorința sinceră la putința sinceră e o cale mai lungă. În aceste condiții în care ne luptăm – și cred că o să o câștigăm această luptă – să revigorăm economia, nu cred că se așteaptă cineva că toate cheltuilelile planificate inițial să fie și făcute. Am rugat Guvernul să facă propunerile cele mai bune. Atât cât se poate!”.