Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Irlanda şi Spania au obținut cea mai mare creştere a productivităţii în Zona Euro – studiu PwC

Creşterea productivităţii muncii în Irlanda şi Spania – cele mai performante dintre economiilor periferice ale Zonei Euro – a depăşit-o pe cea din Germania, Franţa şi Olanda arată o analiză a economiştilor PwC.

tabel pwc

După cum se observă în imagine, PIB-ul real din Zona Euro per oră lucrată – un indicator al productivităţii muncii – a înregistrat o rată de creştere de aproximativ 2% în ultimii 3 ani înainte de 2015. Iar la o privire mai atentă cifrele arată că:

Irlanda a fost cea mai performantă în această perioadă, cu o creştere a productivităţii muncii de aproximativ 7% pe parcursul perioadei.

Economiile mari precum cea a Olandei, Franţei şi Germaniei au devenit mai productive, în linie cu media grupului. În vreme ce economiile periferice precum cea a Portugaliei şi Greciei nu au reuşit să-şi sporească semnificativ nivelurile productivităţii muncii în pofida reformelor implementate în decursul perioadei.

Totuşi, evoluţiile la nivel sectorial au fost mixte. Analizele PwC arată că în mai multe economii din Zona Euro, productivitatea în sectorul industriei prelucrătoare a crescut într-un ritm relativ alert.

„Acest fapt este de înţeles, întrucât majoritatea produselor industriale sunt comercializabile şi prin urmare expuse forţelor competiţiei, iar toate acestea motivează companiile să devină mai eficiente într-o perioada mai scurtă de timp. De asemenea, noile tehnologii automatizate tind să fie adoptate din ce în ce mai repede în industria prelucrătoare – deşi ele pot fi de asemenea adoptate în serviciile de rutină”, a declarat Richard Boxshall, Economist Senior al PwC.

„Există totuşi şi câteve cazuri excepţionale – precum Irlanda, de exemplu, unde rata de creştere de două cifre a productivităţii în industria prelucrătoare poate fi explicată prin prisma unei industrii farmaceutice foarte eficiente, care însumează aproximativ un sfert din totalul bunurilor exportate”, a adăugat Boxshall.

Dar ce se întâmplă cu restul economiei? În jur de trei sferturi din capacitatea economică a Zonei Euro şi din totalul orelor lucrate sunt înregistrate în sectorul serviciilor; ceea ce îi acordă cea mai mare influenţă asupra productivităţii muncii la nivelul întregii economii. Cifrele de mai sus arată că, exceptând Grecia, creşterea productivităţii muncii la nivelul serviciilor rămâne în urma celei din industria prelucrătoare.

„Credem că există două principale explicaţii pentru această tendinţă. În primul rând, spre deosebire de piaţa bunurilor, UE trebuie să depună încă multe eforturi pentru consolidarea Pieţei Unice pentru servicii. O posibilă explicaţie pentru acest fapt ar putea fi aceea că mediul de afaceri se ajustează mai lent forţelor competitive decât ar face-o într-un regim mai liber, ceea ce conduce la o creştere mai înceată a productivităţii”, a mai precizat Boxshall

„În al doilea rând, există câteva cauze specifice sectorului care ar putea explica această tendinţă. De exemplu, mare parte din sectorul serviciilor se bazează destul de mult pe forţa de muncă şi are mai puţin de câştigat de pe urma progresului tehnologic şi mecanizării. În plus, industria serviciilor financiare a fost supusă unor reglementări mai dure după criză. Acestea pot fi justificate prin prisma asigurării unei elasticităţi şi reducerii riscurilor sistemice asupra economiei, dar pot avea şi unele efecte adverse asupra productivităţii prin restricţionarea activităţilor sau descurajarea inovării”, adăugă acesta.

Economia Zonei Euro o depăşeşte pe cea a SUA

În acelaşi timp, cifrele arată că economia Zonei Euro a crescut mai rapid decât cea a SUA în primul trimestru al anului 2016. Totuşi, analizele PwC reliefează că recuperarea economiei – şi într-o măsură mai mare, a pieţei muncii – a fost inegală. De exemplu, nivelul ratelor de şomaj în Zona Euro, în acest stadiu al redresării, este cel mai ridicat înregistrat vreodată în comparaţie cu perioadele de redresare trecute.

„Credem că principala cauză a acestei variaţii în evoluţia economiei este de natură structurală şi legată de diferenţele care există între piaţa muncii, cea de capital şi a produselor, în fiecare dintre economiile Zonei Euro. În schimb, recuperarea care se înregistrează în prezent în Zona Euro a acordat decidenţilor politici şansa să implementeze reforme şi să reducă unele dintre aceste disparităţi”, a conchis Boxshall.

Ediţia de luna aceasta a Global Economy Watch este disponibilă la www.pwc.com/GEW.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv