Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt „nişte minciuni sfruntate”, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.
El a dat asigurări că „nu există niciun argument raţional, comercial sau economic” care să justifice un astfel de nivel al preţului la pompă.
Despre creşterea cu 10% a cotaţiei petrolului la nivel internaţional, Ivan susține că „nu se poate vorbi despre un potenţial de creştere extrem de mare, în condiţiile în care costul ţiţeiului reprezintă circa 25% din preţul final al carburanţilor”.
„Ceea ce este foarte important şi ceea care am cerut explicit ANPC, ANAF, Consiliul Concurenţei este să se uite foarte clar în aceste momente la piaţă, să se asigure că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o potenţială speculaţie din partea unor actori economici.
Pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată, în momentul de faţă. Iar acele speculaţii care au avut loc în spaţiu public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate, vreau să le dezavuez total. Pentru că nu există, în momentul de faţă, niciun argument raţional, comercial, economic, pentru care ar putea să ajungă preţul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei.
Aşa că ceea ce vă spun foarte clar e că statul este în alertă, a făcut aceste lucruri încă de la începutul conflictului, am lucrat permanent cu toţi colegii din Guvern pe această temă şi nu există motive pentru ca preţurile să ajungă la 10 lei. (…) Tot ceea ce încearcă unii să se folosească în acest context internaţional doar pentru a creşte artificial preţurile îi blocăm cu toate instrumentele statului român”, a precizat Bogdan Ivan, la sediul central al PSD.








