„Comisia Europeană a transmis un mesaj clar: România trebuie să îşi reprioritizeze investiţiile pentru a se încadra în limitele bugetare asumate pentru anii 2025-2026, perioadă în care presiunea pe bugetul de stat va fi una semnificativă”, a scris ministrul pe Facebook ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
El a precizat că a purtat discuții, luni, cu reprezentanţii Comisiei Europene, pe următoarele subiecte: demararea procesului intern de analiză şi consultare privind rectificarea bugetară; stadiul renegocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi modul în care pot fi ajustate proiectele aflate în curs de negociere; prioritizarea investiţiilor finanţate din granturi şi împrumuturi, pentru a rămâne pe traiectoria fiscală asumată în perioada următoare, când presiunile asupra bugetului de stat vor fi semnificative.
„Am argumentat în faţa Comisiei includerea în componenta de grant a unor proiecte esenţiale pentru România: proiectele Ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor şi eficienţă energetică- acestea au o contribuţie majoră la scăderea consumului de energie, la scăderea costurilor suportate de populaţie, dar şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu; două tronsoane importante ale Autostrăzii Moldovei (A7)- A7 va contribui la o dezvoltare semnificativă a regiunii de est a ţării”, a explicat Alexandru Nazare.
El a subliniat că discuţiile continuă în paralel cu echipele de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar Ministerul Finanţelor rămâne garantul îndeplinirii obiectivelor macroeconomice şi traiectoriei fiscal – bugetare asumate.
„Discuţiile cu reprezentanţii CE au vizat şi măsurile suplimentare avute în vedere în pachetul II şi pachetul III de reforme fiscale, pentru a consolida parcursul stabil al României până la următoarea evaluare a Consiliului din luna octombrie. Este fundamental, în această perioadă, să facem paşi concreţi spre recredibilizarea României în faţa partenerilor internaţionali”, a punctat Nazare.








