Pensiile vor fi plătite mai devreme în aprilie, iar ajutoarele one-off pentru pensionai cu pensii i micivor fi date abia luna mai, informează joi Ministerul Muncii.
Astfel, toate pensiile distribuite de poștași vor fi aduse până pe 9 aprilie, iar cele care se virează în conturile bancare ale beneficiarilor care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, în loc de 12 aprilie.
Pe de altă parte, ajutoarele one-off pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 lei, prevăzute în Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026, nu se pot acorda în luna aprilie. Actul normativ a fost contestat de AUR la Curtea Constituțională, care a respins abia joi sesizarea.
Ministerul Muncii precizează că, în aceste condiții, ajutoarele urmează să fie acordate în luna mai.








