Tranzacția prin care Delivery Solutions (Sameday) intenționează să preia Cargus și filiala sa, EOPS Solutions, este analizată de Consiliul Concurenței, conform Legii nr. 21/1996.
Autoritatea de concurență va face o evaluare în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, se arată într-un comunicat.
Cargus este specializată în servicii poștale și de curierat, fiind prezentă pe piața locală și internațională de curierat.
Delivery Solutions (Sameday) este o companie care își desfășoară activitatea pe piețele livrării coletelor din România, Ungaria și Bulgaria.
EOPS Solutions desfășoară activități în domeniul logisticii și operațiunilor, prin platforma de logistică și depozitare QeOPS.
Potrivit comunicatului, eventualele observații și puncte de vedere pot fi transmise autorității de concurență prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro, în termen de 20 zile de la data prezentului anunț.