Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Hidroelectrica va propune un act adiţional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan Avram, preşedinte al Consiliului de supraveghere al Hidroelectrica, prin care acesta să fie suspendat, până la finalizarea judecării procesului care este inculpat.
În cazul în care Avram refuză să semneze Actul adiţional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru CS, el poate fi revocat imediat de către AGA, informează într-un comunicat Ministerul Energiei, condus interimar de premierul Ilie Bolojan.
În timpul exercitării funcției de ministrul al Energiei de către Bogdan Ivan (PSD), care a , demisionat în urmă cu două săptămâni, nu s-a cerut suspendarea lui Avram.
Avram este judecat în două dosae:
- dosarul nr. 6631/2/2025 aflat pe rolul Secţiei I penale la Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect „luarea de mită (art. 289 NCP) alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 35 alin.(1) Cod penal”, care a fost constituit pe rolul instanţei în data de 21.10.2024.
- dosarul nr. 6631/2/2025/a1 având ca obiect „măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară” înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 21.10.2025 şi în dosarul nr. 6631/2/2025/a1.1 având ca obiect „verificare măsuri asiguratorii (art. 250 ind.2 Cod procedură penală)”.
„Adunarea Generală a Hidroelectrica va avea loc la data 29.05.2026. Ordinea de zi a acestei Adunări va fi suplimentată cu propunerea de suspendare. Ministerul menţionează că, în condiţiile în care în următoarele 90 zile de la aprobarea în AGA a Actului adiţional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan AVRAM, nu se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă în dosarele în care Avram are calitatea de inculpat, Ministerul Energiei, în temeiul art. 2 lit.f) din Contract, poate solicita revocarea acestuia din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere ca urmare a imposibilităţii îndeplinirii atribuţiilor. „În situaţia în care dl. Avram refuză să semneze Actul adiţional care prevede suspendarea sa din calitatea de membru CS, aprobat de către AGA, atunci, în conformitate cu prevederile art. 9, coroborat cu art. 36.3 din Contractul de mandat, el poate fi revocat imediat de către AGA ”pentru neîndeplinirea culpabilă şi nejustificată a obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/economie/companii/actionarii-hidroelectrica-vor-suspendarea-contractului-presedintelui-consiliului-de-supraveghere-silviu-avram-e-inculpat-pentru-mita-3761719
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.








