Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Proiectul de Lege privind pensia ocupaţională, în dezbatere publică

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind înfiinţarea unui nou fond de pensii facultativ, ce poate fi stabilit de angajator, dar numai dacă oferă schema tuturor salariaților.

“Este o pensie facultativă, prin care se dă posibilitatea angajatorilor să decidă şi să stabilească o astfel de pensie pentru angajaţii lui. Angajatul doar dacă doreşte poate participa şi el la această schemă, este o pensie pe care angajatorul o poate crea, un beneficia pe care angajatorul îl poate crea pentru angajaţii lui”, a declarat sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a precizat că ministerul va autoriza funcţionarea administratorilor şi a fondurilor de pensii ocupaţionale și va supraveghea activitatea lor.

În proiectul de lege se arată că „prin elaborarea cadrului legislativ (…) se creează premisele obţinerii unei pensii ocupaţionale, suplimentare, distincte şi în completarea tipurilor de pensii acordate în cadrul sistemelor de pensii din România” și “se stabilesc elementele necesare înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora. Componenta de pensii ocupaţionale este prevăzut a fi facultative”.

Iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat, iar schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii.

Potrivit proiectului, la un astfel de fond de pensii pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori, iar toate informaţiile privind schema de pensii ocupaţionale trebuie furnizate de către angajator.

În cazul în care un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, acesta are obligaţia să ofere schema tuturor angajaţilor şi să vireze contribuţii. Angajatorul poate însă stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru angajaţii săi, pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.

„Participantul la un fond de pesnii ocupaţionale poate fi orice persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute în schema fondului de pensii ocupaţionale (…) Angajatorul nu poate face reţineri pentru contribuţiile angajaţilor la un fond de pensii ocupaţionale fără acordul scris al angajatului”, se arată în proiect.

 

Potrivit expunerii de motive a proiectului, se urmăreşte garantarea unui nivel suplimentar de securitate pentru viitorii pensionari, prin impunera unor reguli de supraveghere, precum şi de gestionare eficientă a sistemului de pensii ocupaţionale.

„Totodată, se creează premisele pentru asigurarea unei surse suplimentare de venit din pensii şi se doreşte stimularea şi cultivarea spiritului de economisire pentru bătrâneţe al fiecărui cetăţean”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

5 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv