Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Răspunsul ANAF pe tema diurnei șoferilor îi nemulțumește pe transportatori

ANAF a transmis vineri către UNTRR, exact ziua în care transportatorii au declanșat proteste în toată țara), un rãspuns pe tema impozitării diurnei șoferilor, însă aceștia se declară total nemulțumiți. (Vezi document la finalul articolului)

„Deși în rãspunsul ANAF transmis UNTRR se confirmã faptul cã diurna, respectiv indemnizația de delegare/detașare are același tratament fiscal, fiind neimpozabilã în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna în România, ANAF nu clarificã practica sa recentã de control aplicatã transportatorilor rutieri prin care a decis impozitarea retroactivã a diurnei, cu consecințele dramatice pentru industria de transport rutier și pentru economia României”, precizează UNTRR.

În aceste condiții, reprezentanții Uniunii cer Guvernului să clarifice „urgent” situația.

Iată comunicatul UNTRR:

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului să clarifice urgent situația impozitãrii diurnei plãtite șoferilor profesioniști români care opereazã transport rutier internațional, având în vedere incertitudinea majorã creatã în sectorul transporturilor rutiere de controalele recente ANAF, care au vizat reîncadrarea diurnei ca venit salarial și plata impozitelor și contribuțiilor aferente retroactiv pe 5 ani

Aceastã interpretare retroactivã a legislației aplicabile de cãtre organismele de control din România afecteazã grav supraviețuirea sectorului românesc de transport rutier internațional, amenințând sã conducã la falimentul imediat al firmelor de transport, în condițiile în care sunt situații în care deciziile de impunere sunt în cuantum cel puțin egal cu cifra de afaceri anualã a companiei.

UNTRR atenționeazã cã orice creștere unilateralã a costurilor în domeniul transporturilor rutiere de cãtre România în urma acestei noi abordãri/interpretãri a ANAF, amenințã cu extincția acest sector important al economiei românești. Operatorii de transport rutier sunt puși într-o situație disperatã, iar protestele sunt inevitabile, întrucât firmele ajung sã nu mai aibã nimic de pierdut. Prin proteste se trage încã un semnal de alarmã în speranța clarificãrii favorabile.

ANAF a transmis astãzi, 18.06.2021, ora 13.10, un rãspuns la situația semnalatã de UNTRR, detalii aici, cu privire la diurnã, însã acesta nu ține cont de specificul activitãții de transport rutier și nici nu rãspunde la problemele actuale, precum lipsa de predictibilitate. Deși în rãspunsul ANAF transmis astãzi UNTRR se confirmã faptul cã diurna, respectiv indemnizația de delegare/detașare are același tratament fiscal, fiind neimpozabilã în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna în România, ANAF nu clarificã practica sa recentã de control aplicatã transportatorilor rutieri prin care a decis impozitarea retroactivã a diurnei, cu consecințele dramatice pentru industria de transport rutier și pentru economia României.

Dispariția industriei românești de transport rutier internațional va duce la zero contribuții la exportul de servicii al României și la costuri cu serviciile de transport plãtite cãtre strãini – astfel cã la transporturi, în loc de excedent vom înregistra deficit.

În acest moment de rãscruce pentru industria româneascã de transport rutier internațional, UNTRR solicitã sprijinul Guvernului României pentru fundamentarea corectã a deciziilor și clarificarea situației impozitãrii transportatorilor rutieri printr-o abordare care sã creascã competitivitatea acestui sector esențial al economiei românești și nu sã îi amenințe supraviețuirea.

Reamintim cã potrivit datelor BNR, transporturile rutiere au fost principalul contribuitor la exportul de servicii al României în ultimii ani, cu un total de 5,68 miliarde euro în 2020, din care 5,53 miliarde euro transport rutier de mãrfuri. În 2019, sectorul de transport rutier a contribuit cu 6,26 miliarde euro (din care 6,1 miliarde euro transport rutier de mãrfuri). Transportul rutier genereazã un sfert din exportul total de servicii al României și reprezintã peste jumãtate din soldul total al comerțului internațional cu servicii.

Acest fapt se datoreazã ponderii semnificative a activitãții de transport rutier internațional operat de firmele românești la nivel european, conform datelor analizate de KPMG și Interbiz în studiile privind impactul Pachetului Mobilitate 1 asupra industriei de transport rutier românești

La nivel european, România este a 8-a piațã de transport rutier din Uniunea Europeanã și se poziționeazã pe locul 3 în UE la operațiunile de transport rutier internațional de tip cross-trade (10,5%) și cabotaj (8.2%), dupã Polonia și Lituania, deși suntem de-abia a 15-a economie ca mãrime din UE, ceea ce indicã foarte clar cã transportul rutier este una dintre cele mai performante activitãți din România.

Transportatorii români sunt în competiție cu cei din alte state UE în piața UE! Dacã autoritãțile din România cresc costurile de operare – și celelalte țãri nu adoptã modificãri similare, atunci România își distruge singura industria de transport rutier, care este principalul contributor la exportul de servicii! Piața europeanã nu permite nicio creștere de costuri, cât timp colegii de breaslã din Europa Centralã și de Est, precum cei din Polonia, Lituania, nu sunt afectați de modificãrile aplicate de autoritãțile din România transportatorilor români.

Practica ANAF de impozitare a diurnei reprezintã o abordare unicã în Uniunea Europeana, unde atât țãrile vestice cât și cele estice nu impoziteazã sumele acordate cu titlul de diurna. În aceste condiții, este imposibil transportatorilor români sã mai concureze cu sectorul de transport din alte țãri (Țãrile Baltice, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Spania) – care au un avantaj competitiv prin neimpozitarea diurnei.

Conform legislației fiscale actuale (art. 76, lit. K din Codul fiscal) și practicii de peste 25 de ani, autoritãțile și firmelor au aplicat diurna fãrã taxe și contribuții în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin HG 518/1995 pentru diurnele externe. Fãrã sã se schimbe ceva în lege, s-a schimbat abordarea autoritãților, fãrã ca mãcar sã existe un anunț prealabil. Nimeni nu poate schimba ce a fãcut în trecut acum 1-2-3-4-5 ani. Industria de transport rutier de mãrfuri nu a inclus în costurile de operare taxarea diurnei, astfel cã nu se aflã în situația în care sã fi încasat sume de bani pentru aceasta.

UNTRR solicitã Guvernului sã lucreze pentru a menține competitivitatea industriei de transport rutier din România atât în prezent cât și în viitor, sã nu aibã interpretãri variabile asupra trecutului și sã nu creeze probleme transportatorilor prin schimbarea regulilor în timpul jocului, cu aplicare retroactiv.

Download (PDF, 1.1MB)

108 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv