Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: Suedia și Finlanda solicită aderarea la NATO / SĂNĂTATE: Românii se pot vaccina cu doza 4 anti-COVID / Este disponibil vaccinul Pfizer / 

Breaking News:

Război pe toate fronturile. Inspectorii ANAF au demarat operaţiunea “Cristal”!

În lupta lor de combatere a evaziunii fiscale, inspectorii ANAF caută tot mai multe soluţii pentru a da piept cu “infractorii”.

sursa foto: jurnalmm.ro
sursa foto: jurnalmm.ro

Iar în ultima perioadă cei de la ANAF au pus ochii pe evazioniştii din zona aşa-zisului comerţ cu ridicata. Mai concret, inspectorii ANAF şi-au propus ca în fiecare zi, în perioada 19 octombrie – 25 decembrie, să controleze firmele care au standuri în diferite centre engros de pe întreg teritoriul României şi să efectueze verificări de documente. Şefii ANAF au dat acestei acţiuni denumirea de Operaţiunea “Cristal”. Aceasta constă în efectuarea de controale operative, verificări de documente, dar şi întâlniri cu reprezentanţii firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor.

Mai mult, vor fi zile în care se va decide monitorizarea 24 de ore din 24 a intrărilor şi ieşirilor de marfă, dar va exista şi un schimb al componenţei echipelor de control, după un algoritm prestabilit. Inspectorii ANAF au trecut 60 de engros-uri pe lista neagră, iar prima etapă a Operaţiunii “Cristal” se desfăşoară chiar luni, 19 octombrie, când circa 600 de inspectori ANAF au luat cu asalt 15 engros-uri din Craiova, Cluj, Ploieşti, Târgovişte, Bucureşti, Galaţi, Brăila sau Timişoara. Inspectorii ANAF special detaşaţi pentru această operaţiune s-au pregătit aproximativ şase luni, respectiv au creat fişe documentare pentru fiecare centru engros din ţară, s-au deplasat la faţa locului, în haine civile, pentru culegerea informaţiilor direct de pe teren, şi au efectuate analize de risc pentru fiecare firmă care activează în cadrul engros-urilor respective.

Scopul Operaţiunii “Cristal” este de “combatere a evaziunii din zona comerţului cu ridicata prin eliminarea firmelor evazioniste şi blocare acestora şi a persoanelor implicate în circuitul economic”. De altfel, mesajul şefului ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, este cât se poate de clar: “La sfârşitul acestei operaţiuni, singurii care vor mai desfăşura acţiuni economice în engros-urile din întreaga ţară vor fi doar contribuabililor oneşti”. Rămâne de văzut cât succes va avea acţiunea ANAF pentru care au fost alocate deja 200 de posturi suplimentar, ceea ce s-ar traduce inclusiv printr-o creştere de costuri.

7 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv