Rezolv Energy obține o finanțare de 561 de milioane de euro pentru realizarea, în județul Arad, a celui mai mare proiect de energie regenerabilă onshore din Uniunea Europeană (UE).
Un consorțiu format din 14 creditori asigură finanțarea, susținută de o investiție-ancoră a Băncii Europene de Investiții (BEI) care beneficiază de o garanție InvestEU, pentru demararea construirii proiectului fotovoltaic Dama Solar (1,3 GWp).
Sunt 10 bănci comerciale finanțatoare: Erste Group, UniCredit, Intesa Sanpaolo Romania, Société Générale, OTP, Československá obchodní banka (ČSOB), Raiffeisen., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien, Piraeus și Siemens Bank.
Alte trei instituții financiare de dezvoltare participă la proiect: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Corporația Financiară Internațională (IFC) și Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB).
Finanțarea este structurată sub forma unui credit „verde” și a primit cel mai înalt scor posibil privind calitatea sustenabilității în urma unei evaluări independente realizate de Moody’s.
Finanțarea are la bază două contracte pentru diferență (CfD) atribuite companiei Dama Solar în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România, care acoperă 520 MW din capacitatea proiectului, precum și un acord suplimentar de achiziție de energie (PPA) încheiat cu un partener de prim rang.
Aceasta depășește cele 291 de milioane de euro obținute pentru prima etapă a parcului eolian VIFOR, cele 331 de milioane de euro pentru a doua etapă a proiectului și cele 90 de milioane de euro pentru parcul solar St. George din Bulgaria.

Proiectul Dama Solar
Parcul solar se va întinde pe o suprafață de peste 1.000 de hectare și va genera anual aproximativ 1.800 GWh de energie curată – o cantitate echivalentă cu circa 36% din producția totală de energie solară a României în 2025.
Proiectul va trece direct în etapa de construire, iar partenerii responsabili de inginerie, achiziții și construcții (EPC) urmează să fie confirmați în scurt timp.
Proiectul va genera oportunități semnificative de angajare, în special în perioada de construcție, planurile actuale estimând un vârf al forței de muncă de aproximativ 1.500 de persoane.
Se preconizează că Dama Solar va intra în faza de operare comercială în a doua jumătate a anului 2028.
Proiectul a fost dezvoltat în conformitate cu Standardele de Performanță ale IFC, Cerințele de Performanță ale BERD și Principiile Ecuatorului, aspectele legate de biodiversitate și cele sociale fiind integrate în procesul de dezvoltare și guvernanță a proiectului.
De asemenea, proiectul va include o rezervație naturală de 82 de hectare, reprezentând unul dintre cele mai mari proiecte de refacere a naturii inițiate de sectorul privat și asociate unui parc solar din Europa de Sud-Est.
Dama Solar face parte din portofoliul de 2,8 GW al Rezolv Energy, care cuprinde proiecte de energie regenerabilă la scară largă în România și Bulgaria.
În luna mai 2026, Rezolv a dat în exploatare parcul solar St. George (225 MW) din Bulgaria, în timp ce prima etapă a parcului eolian VIFOR, care va ajunge ulterior la o capacitate totală de 461 MW, urmează să fie conectată la rețea la 1 octombrie 2026.
Cel de-al patrulea proiect al Rezolv Energy este reprezentat de parcurile eoliene Dunărea East & West (600 MW) din județul Constanța, proiect aflat într-un stadiu avansat de dezvoltare.








