Tichetele electronice de 50 de lei/lună pentru plata facturilor la energia electrică de către românii săraci, începând cu 1 iulie, au fost aprobate de Guvernul Bolojan, în ședința de vineri.
Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană.
Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării.
Aplicația digitală va fi realizată de către STS în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență.
Potrivit noului ministru al Muncii, Florin Manole, peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.
Valabilitatea mecanismului este de 12 luni de la data ultimei încărcări cu valoarea sprijinului, pentru facturile emise pentru perioada 1 iunie 2025 – 31 martie 2026. Impactul financiar pentru aplicarea măsurii de sprijin este estimat la 1 miliard de lei.