UGIR-1903 invită toți reprezentanții patronatelor și sindicatelor care se opun „măsurilor distructive ale actualului Guvern” la un dialog constructiv, în scopul creării unei coaliții pentru scoaterea României din criza economică.
LIVE. Guvernul și-a angajat răspunderea pe majorările de TVA, accize, RCA, CASS. Bolojan promite și reforme la stat
Precizările transmis redacției:
Deficitul bugetar nu se poate reduce printr-un pachet de măsuri care creează, în mod cert, o criză economică mai gravă decât cea din 2009 și decât cea din pandemie. Pachetul de măsuri asumat de actualul Guvern va adânci deficitul bugetar și nu doar pe termen scurt, ci și mediu și lung. Nu e posibil să iei bani de la copii, de la mame, de la oameni cu dizabilități, de la angajații cu venituri mici și medii sau de la pensionari – de la categoriile sociale defavorizate pe care statul ar trebui să le sprijine! – ca să aduci bani în plus la bughetul statului. Nu e doar immoral, ci și contraproductiv. Economia României se bazează pe consum, iar reducerea consumului înseamnă sărăcirea populației și criză econimică.
Ca patronat, nu considerăm că singura soluție rămasă pentru a supraviețui este să ne mutăm afacerile în Bulgaria sau în altă țară care nu-și jefuiește contribuabilii. Ar fi o ultimă soluție, dacă vom pierde această luptă, dar considerăm că putem măcar să încercăm să ne salvăm aici. Pentru a putea genera o acțiune comună și relevantă, vă invităm pe toți la dialog – patronate și sindicate!
Fiecare dintre noi poate veni cu soluții salvatoare. Cunoaștem problemele economice ale României și mecanismele prin care am putea genera creștere economică, pe termen scurt, mediu și lung, pentru a colacta cât mai mulți bani la bugetul statului și a reduce deficitul bugetar fără să fie nevoie de falimentarea firmelor cu capital românesc, de sărăcirea populației și de creșterea migrației forței de muncă din România către alte state care au nevoie de personal calificat. Avem și noi nevoie de acest personal calificat și nu vom mai avea de unde să-l aducem. Nici nu ne dorim să aducem oameni din alte țări, după ce Guvernul îi alungă din țară pe ai noștri.
Împreună cu economiștii, cu specialiștii în strategii de dezvoltare și în administrație publică, dorim să construim împreună un plan de acțiune care să include atât componenta de proteste împotriva actualului Guvern, cât și – sau mai ales pe cea a conceperii unui program național de redresare economică a României, printr-un nou pachet de măsuri care să crească puterea de cumpărare a românilor și prosperitatea, nu să le scadă, în mod intenționat, așa cum va reuși Guvernul, prin pachetul actual de măsuri antinaționale.
Ne punem la dispoziție specialiștii și sediul din București, pentru organizarea unor întâlniri de lucru cu toți partenerii de dialog social interesați de viitorul României. Menționăm faptul că aacest demers nu este unul de opoziție politică, ci un demers civic, venit din partea celui mai vechi patronat din România, care a reușit să schimbe soarta economiei prin mai multe acțiuni, de-a lungul timpului. Political ne interesează doar în măsura în care ne ajută să salvăm, împreună, situația economică a țării, pentru a nu fi nevoiți să plecăm toți din România.
Așteptăm propuneri din partea patronatelor și sindicatelor care doresc să facem împreună un plan de acțiune, la adresa de e-mail:ugir1903@ugir1903.ro”.
Confederaţia Naţională Patronală „Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR-1903 este cea mai veche organizație patronală din Europa continenta.ă:








