Ministerul Educației și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei au lansat, vineri, o primă etapă a procesului de consultare publică privind planurile-cadru…
An: 2017
Duminică, 31 decembrie, circulația rutieră va fi restrictionata în zona Pieței George Enescu din București, pentru desfășurarea Hit Revelion 2018. Astfel, mașinile…
“Este adevărat că au crescut pensiile, salariul minim şi ajutoarele sociale, a crescut PIB-ul etc. Dar dacă privim care au…
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în…
CFR Călători introduce în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, pentru programul „Trenurile Zăpezii 2018”, reduceri tarifare atractive la…
Fără ajutorul voturilor UDMR, PSD și ALDE nu ar fi reușit în Senat – for decizional – să adopte modificarea…
Într-o perioadă în care mai toţi românii se gândesc la petrecerea dintre ani, tenismenii de la noi şi-au luat deja…
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au…
Ca în fiecare an, Musikverein din Viena găzduieşte, pe 1 ianuarie, concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena.…
Un bărbat de 36 de ani din comuna Mica, judeţul Cluj, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat…