Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat luni, într-un videoclip postat pe Facebook, că a trimis la Bruxelles…
Lună: mai 2021
Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu au inaugurat luni, la București, sediul Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC). La eveniment…
Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de…
Înscrierea copiilor la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 debutează luni, 31 mai, iar părinții pot transmite și prin telefon sau…
„Dacă vă vaccinaţi pe 1 iunie, puteţi merge apoi gratuit, împreună cu familia, la piese de teatru, puteţi să vizitaţi…
Comisia Europeană şi preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene vor găzdui, în perioada 1-2 iunie, Adunarea privind Agenda digitală, unul…
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat luni, la lansarea programului naţional „Din grijă pentru copii”, că în Planul Naţional de…
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, alerte Cod Portocaliu și Cod Galben de inundaţii…
Premierul Florin Cîțu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au lansat, luni, Programul naţional de suport „Din grijă pentru copii”, cu…
Procurorii Parchetului General efectuează cercetări pentru omor calificat cu premeditare, în cazul asasinatului cu bombă de la Arad, produs sâmbătă…