Avertizorii de integritate vor fi „protejați” prin lege după „pohta” Coaliției PNL-PSD-UDMR aflată la putere: adică li se vor dibulga…
Lună: iunie 2022
Guvernul a prelungit cu 5 ani, prin Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 93, adoptată în ședința de miercuri, termenul pentru…
Camera Deputaților – for decizional – a adoptat, miercuri, o nouă lege pentru organizarea și funcționarea Oficiului Național al Registrului…
Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului de localizare a pasagerului (PLF), obligatoriu pentru toți cei care veneau în România din alte…
Aflat la Bruxelles, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că „plafonarea preţului carburanților ar însemna să ne întoarcem în…
Guvernul a aprobat miercuri, prin Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 90, posibilitatea ca persoanele fizice şi juridice să poată amâna…
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, la Madrid, că toate obiectivele pe care și le-a propus România la Summitul NATO…
Consiliul Concurenţei nu are indicii, până în prezent, că s-a încălcat legea de către companiile petroliere atunci când au scumpit…
Amenzile mai mari pentru lipsa rovinietei au fost adoptate, miercuri, de Camera Deputaților – for decizional, cu 203 de voturi…
Liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a declarat, miercuri, în plenul Senatului, după mazilirea lui Florin Cîţu de la şefia acestui…











