Un sondaj realizat de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie arată că 89% dintre reprezentanții săi se opun distribuirii pastilelor de iod, invocând aglomerația și birocrația.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că săptămâna viitoare DSP-urile încep distribuirea iodurii de potașiu către cabinetele medicilor de familie, pentru a fi prescrise românilor în caz de poluare nucleară în războiul din Ucraina.
Societatea Națională de Medicina Familiei, i-a transmis, joi, o scrisoare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
„Ar fi prejudiciată în mod semnificativ activitatea medicală propriu-zisă a medicilor prin aglomerația creată, prin partea birocratică aferentă distribuirii și prin nemulțumirile legate de faptul că doar anumite categorii de cetățeni beneficiază de astfel de medicație”, se arată în document.
Întrebați cine ar trebui să distribuie pastilele, 36% au răspuns „farmaciile”, 36% „primăriile” și 28% „Inspectoratul pentru Situații de Urgență”.
Principala temere a medicilor este aceea că vor trebui să împartă zilnic pastile la câteva zeci sau sute de persoane.
„Considerăm că primăriile existente în fiecare localitate urbană şi rurală din România, farmaciile sau chiar Inspectoratele pentru Situații de Urgență deţin capacitatea logistică pentru a distribui pastilele populației eligibile într-un timp scurt, de 2-3 săptămâni, ca pregătire pentru un eventual accident sau atac nuclear, dacă autoritățile române consideră necesar. În aceste unități și instituții sunt angajați sute de mii de bugetari, de zeci de ori mai mulți decât cei nici măcar 10.000 de medici de familie. Pregătirea situațiilor de urgență nu intră în atribuțiile medicilor de familie, ci ale ISU și autorităților publice locale, județene și naționale. Distribuirea măștilor de gaze, măștilor chirurgicale, pastilelor de iodură de potasiu nu reprezintă servicii de sănătate publică, ci acțiuni de pregătire și răspuns la situații de urgență și dezastre”, este soluția propusă de medicii de familie.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că „săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia până la vârsta de 40 de ani”.
Pastilele cu iod trebuie administrate numai în cazul unei urgenţe, doar la indicaţia autorităţilor și în niciun caz nu trebuie luate în mod preventiv, ci doar dacă există un anunţ public că aceste pastile ar trebui luate dacă în proximitatea României există un incident nuclear, iar acest incident se soldează şi cu creşterea nivelului de radiaţii şi există iod radioactiv în cadrul aceste radiaţii. “Altfel, nu trebuie luate”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
El a anunţat şi dozajele care se administrează populaţiei în caz de scurgeri radioactive și cine sunt persoanele eligibile:
- pentru bebeluşii cu vârsta de până la o lună se administrează un sfert de comprimat;
- copiii între o lună şi trei ani primesc o jumătate de comprimat;
- copiilor între 3 şi 12 ani li se administrează un comprimat;
- pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani, pentru adulţi şi pentru femeile gravide sau care alăptează doza recomandată este de două comprimate;
- persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani nu li se recomandă administrarea de iodură de potasiu, „cu excepţia cazurilor în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este extrem de mare şi lucrul ăsta se întâmplă doar în cazul expunerii directe, adică dacă adultul este chiar în zona în care se petrece incidentul nuclear”.