Încă un copil a murit după infectarea cu bacteria Serratia Marcescens la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.
Bebelușul avea 4 luni și fusese transferat, după ce a izbucnit scandalul în mass-media, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Conducerea spitalului nu a luat măsuri la timp, iar infecția s-a extins, și iată că 7 copii au murit, pe rând, în ultimele două săptămâni.
Șase copii cu vârsta sub un an au murit la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, din cauza unei bacterii. Ce spune ministrul Rogobete
„Baronul” PNL Costel Alexe, președintele CJ Iași (care este judecat pentru corupție) a demis-o pe șefa interimară a spitalului, care a redevenit pe postul de director medical al unității medicale.
„Orice declarație privind ceea ce s-a întâmplat la Spitalul ‘Sf Maria’ va fi făcută după finalizarea raportului Corpului de Control al Prim-ministrului. Până nu vom vedea care sunt concluziile nu ne vom pronunța nici despre partea medicală. Doamna Cătălina Ionescu este astăzi managerul Spitalului ‘Sf Maria’, iar ulterior se va întoarce în funcția de manager medical în cadrul acestui spital”, a declarat, luni, Alexe.
Propunerea pentru funcția de manager este medicul primar Radu Constantin Luca, care lucrează în această unitate medicală din 2007, când a fost angajat ca rezident, iar din 2014, ca medic specialist.
„E un medic cu experiență în cadrul Spitalului ‘Sf Maria’, un om implicat atunci când vine vorba despre activitatea medicală. Sunt convins că în această perioadă va reuși să facă față și provocărilor și, mai ales, să asigure bunul mers al funcționării spitalului. Referințele sunt foarte bune din partea colegilor din spital”, a spus președintele CJ Iași.
El a anunțat că a invitat pentru marți „Consiliul de Administrație al Spitalului pentru copii, dar și al altor unități medicale din subordine, pentru o discuție constructivă, pentru a nu mai avea astfel de evenimente”.








