Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că șeful DSP Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu, a demisionat, în urma scandalului azilelor groazei.
Rafila a precizat că, în lunile ianuarie – februarie, cele trei centre din localitatea Voluntari au fost verificate de inspectorii DSP Ilfov, iar abaterile constate au fost minore.
„Azi am avut o discuție cu domnul director al DSP Ilfov, iar dânsul a considerat corect să demisioneze”, a precizat ministrul Sănătății.
El a mai spus, la fel ca șeful său de partid și Guvern, premierul Marcel Ciolacu, că „legislația trebuie modificată” astfel încât „calitatea serviciilor acordate acestor persoane să poată fi verificabilă”, deoarece, în acest moment, se controlează „hârtii”.
Potrivit ministrului Sănătății, 82 de persoane internate în aceste centre au fost examinate în ultimele zile, au primit asistență medicală și li s-a corectat tratamentul, acolo unde a fost necesar. „Din punct de vedere medical, lucrurile sunt sub control”, a dat asigurări Rafila.