Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Calendarul înscrierii/reînscrierii copiilor la grădiniță

Ministerul Educației a stabilit procedurile şi calendarul privind înscrierea/reînscrierea copiilor în învăţământul preşcolar în anul 2018.

Astfel, în vederea înscrierii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani,vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ:

  • reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar va începe în data de 7 mai;
  • înscrierea copiilor nou-veniţi ­­­se va derula din 21 mai.

Orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe cele ale inspectoratelor şcolare.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).

În baza HG nr. 1.252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Iată criteriile:

  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de inspectoratul școlar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
  • de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2018-2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
  • numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Menţionăm că unităţile particulare de învăţământ preșcolar au și obligaţia afişării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul acestora, respectiv dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv