Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Detalii incredibile despre unitatea de elită pentru arşi ce zace nefolosită la Spitalul Floreasca

Dr. Ioan Lascăr, membru în Comisia de licitație care a hotărât ca dotările din unitatea ultramodernă de chirurgie reparatorie ce zace nefolosită la Spitalul Floreasca să fie furnizate de firma Gemedica, acordă consultații la clinica Academica, pe care patronul Gemedica, Aurel Galea, o deține împreună cu primarul suspendat Sorin Oprescu.

iohannis dr lascar
Dr. Lascăr îi explica preşedintelui Iohannis şi ministrului Bănicioiu care este starea răniţilor, în dimineaţa de după catastrofă. Este interesant de ştiut dacă l-a dus pe şeful statului şi la Unitatea de Arşi nefolosită

“Altfel spus, Lascăr a elaborat caietul de sarcini al unei licitații care a fost câștigată – în absența oricărei concurențe – de o firmă a patronului clinicii la care își rotunjește veniturile”, reclamă RISE Project.

Profesorul Lascăr, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Floreasca, a fost invitat ieri la B1TV, unde a vorbit şi despre unitatea ultramodernă de chirurgie reparatorie, de care ar fi putut beneficia victimele incendiului de la Clubul Colectiv.

El a recunoscut că acordă consultaţii şi la clinica Academica, dar nu i se pare ilegal. Despre dotările din ultramoderna Unitate de Arşi de la Floreasca, dr. Ioan Lascăr a spus că proiectul a fost gândit să se dezvolte pe 15 ani. Cu alte cuvinte, mai avem de aşteptat! Aşadar, se conturează tot mai explicit faptul că unitatea respectivă a fost, de fapt, o afacere a lui Oprescu.

Cinism: “Unitatea nu putea face faţă decât dacă puneam câte trei răniţi în pat”

Anterior, în 3 noiembrie, Lascăr spunea că ”unitatea noastră de arși este dimensionată pentru un număr gândit ca fiind obișnuit sau pentru o frecvență obișnuită. Cele cinci paturi (noi ştiam, de la inaugurare, că sunt 6 saloane cu câte un pat – n.r.) evident că nu putea face față internării celor 14 pacienți decât dacă îi puneam câte trei în pat”.

“Cei răniți în tragedia de la clubul Colectiv au fost trataţi într-o zonă a secției de terapie intensivă pentru a nu fi separaţi, iar medicii nevoiţi să alerge cu liftul între corpurile de clădire”, a precizat atunci doctorul Ioan Lascar.

Minciunile lui Bănicioiu

Inaugurată cu mare fast în urmă cu 7 luni de Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, unitatea „a avut, săptămâna trecută, o problemă tehnică pe partea de instalație de aer” – spune demnitarul. Ca un făcut, asta s-a întâmplat exact în săptămâna când ar fi avut nevoie vitală de condiţiile speciale din secţia respectivă cei mai grav răniţi în catastrofa din Club Colectiv.

Am aflat însă ulterior, tot de la Bănicioiu, că unitatea destinată îngrijirii arşilor nu are nici personal medical, ceea ce înseamnă că minciuna este gogonată: ultramoderna secţie nu a fost folosită, de fapt, niciodată! De altfel, într-un anunţ postat pe site-ul Spitalului Floreasca, se caută asistenţi medicali şi o îngrjitoare care să lucreze în nou-nouţa şi nefolosita Unitate de Arşi.

Pe banii românilor

Construcția ce adăposteşte Unitatea de Arşi a fost realizată cu fonduri de la primăria Sectorului 1, fiind finalizată în anul 2008. De atunci, timp de 5 ani, pînă în 2014, dotările medicale au fost asigurate de Ministerul Sănătății şi au costat peste 4 milioane de euro. Cu tot cu lucrările de construire, proiectul a costat 9 milioane de euro.

La inaugurare, în această primăvară, autorităţile anunţau că este vorba despre un corp special de spital format din 6 saloane și o sală de operații, capabile să găzduiască pacienţi cu arsuri grave. Bolnavii cu arsuri profunde, ce acoperă peste jumătate din suprafaţa corpului, vor putea fi trataţi ca în Occident în noua unitate a spitalului Floreasca, promiteau cei de la Ministerul Sănătăţii.

Gemedica, fără concurenţă la licitaţii

Un aspect interesant este dezvăluit de riseproject.ro: compania Gemedica, “al cărei patron, Aurel Galea, este un prieten foarte apropiat și sponsor de campanie a edilului corupt Sorin Oprescu”, a fost singura firmă care s-a înscris la licitația organizată de Spitalul Floreasca.

Echiparea clinicii, împreună cu instruirea celor care urmau să o folosească, a fost realizată, între 2013 și 2015, în baza unui acord cadru care presupunea livrarea produselor și serviciilor necesare  contra unei sume de până la 9 milioane de euro (38,9 milioane de lei).

Acesta nu este singurul contract încheiat între firma deținută de bunul prieten al lui Sorin Oprescu și Spitalul Floreasca din Capitală. Conform riseproject.ro, la toate licitațiile la care a participat Gemedica nu s-a mai prezentat nicio altă firmă.

În 2012, de exemplu, tot fără să fie concurată de nimeni, Gemedica a câștigat cinci licitații organizate de Spitalul Floreasca, pentru sume de circa 6 milioane de euro.

Legăturile dintre patronul Gemedica, Aurel Galea, și Sorin Oprescu sunt notorii. Familiile Galea și Oprescu dețin împreună compania Medical Prestige. Și au deținut, în trecut, firma Body Logic. Galea a sponsorizat campania electorală a lui Sorin Oprescu la alegerile prezidențiale din 2009, mai scriu cei de la RISE Project.

Condiţii SF

Unitatea de 9 milioane de euro ar fi putut oferi, dacă era funcțională 100%,  posibilitatea de instalare a pacienților cu arsuri grave în niște capsule în care se introduce oxigen pur, cu presiune mare, care grăbește cicatrizarea rănilor. De asemenea, permite igienizarea bolnavilor cu un minimum de mișcări, astfel încât traumatismele lor să nu fie agravate prin aceste manevre.

Profesorul Ioan Lascăr, șeful secției de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, a povestit, în primăvără, la inaugurare, care este atuul terapiei care va putea fi efectuată în această unitate superechipată: „Oxigenarea țesuturilor nu se face doar pe cale sanguină și respiratorie. Oxigenul pătrunde în țesuturi și prin tegumente”.

Îl limbaj medical, tratamentul acesta se numește „oxigenoterapie hiperbară”.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv