Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: Cozi kilometrice la Kulata, singura vamă deschisă de Grecia cu Bulgaria / POLITICĂ: Președintele Iohannis și premierul Orban participă la recepția Ambasadei SUA / ANM: Cod Galben de caniculă în 22 de județe și București / Cod Portocaliu și Galben de ploi, în vestul țării / 

Breaking News:
 

DOCUMENT. Aprobarea domeniilor doctorale, simplificată

Ministrul Educației a simplificat, printr-un Ordin, metoda de aprobare a noilor domenii doctorale.

Ordinul nr. 3.353/2018 reglementează posibilitatea aprobării de către Ministerul Educației Naționale (MEN) a noi domenii de doctorat, în școli doctorale acreditate în cadrul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), la cererea acestora. 

“Pentru a aproba introducerea noului domeniu, MEN solicită IOSUD îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să aibă aprobarea senatului universitar privind înființarea noului domeniu în cadrul unei școli doctorale, să desfășoare activitate de cercetare relevantă în domeniu, să organizeze programe de studii universitare de licenţă și master acreditate în domeniul pentru care solicită aprobarea, să demonstreze includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare organizate, a cursurilor de etică şi integritate academică, începând cu anul universitar 2018 – 2019, să aibă cel puțin 3 cadre didactice sau de cercetare (dintre care cel puțin două sunt titulare cu funcția de bază în instituția de învăţământ superior solicitantă) și să facă dovada postării publice a celui mai recent raport anual de autoevaluare a școlii doctorale”, precizează un comunicat transmis redacției.

Conform prevederilor ordinului, pentru aprobarea noului domeniu de doctorat, MEN va solicita Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi a Certificatelor Universitare (CNATDCU) punctul de vedere cu privire la situația resursei umane implicate și îndeplinirea criteriilor de integritate, iar Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), un punct de vedere cu privire la posibilitatea susținerii de către instituția solicitantă a noului domeniu de doctorat pe baza rezultatelor celei mai recente evaluări instituționale.

Înființarea noului domeniu de doctorat solicitat va fi aprobată prin ordin al ministrului Educației Naționale, în baza propunerilor primite de la CNATDCU și ARACIS.

“Una dintre noutățile introduse de acest ordin o reprezintă necesitatea îndeplinirii condiției ca instituțiile de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat să demonstreze includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare organizate, a cursurilor de etică şi integritate academică, începând cu anul universitar 2018 – 2019”, se mai arată în documentul remis redacției.

Download (PDF, 101KB)

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv