De la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 au fost înregistrate la nivel naţional, până în 23 august, 16.976 de cazuri de reacţii adverse postvaccinare, a anunțat, marți, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei.
„Rata de raportare este de 1,75 la 1.000 de doze administrate, majoritatea fiind reacţii generale, comune, anticipate, cu febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie şi reacţii alergice uşoare de tip urticariană”, a precizat el.
Aproape 49% dintre persoanele din București sunt vaccinate, din populaţia eligibilă de peste 12 ani. Capitala este urmată de judeţul Cluj cu 45,2% acoperire vaccinală din populaţia eligibilă rezidentă.
„Sunt 12 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală peste media naţională – 30%, sunt alte 27 de judeţe care au acoperire vaccinală între 20% şi 29,9% şi sunt doar trei judeţe care mai au acoperire vaccinală sub 20%. De asemenea, la nivelul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie până la acest moment au fost vaccinate aproape 5,19 milioane de persoane cu cel puţin o doză, majoritatea fiind persoane vaccinate cu schemă completă, peste 5 milioane de persoane”, a precizat preşedintele CNCAV.
El a arătat că grupa de vârstă 12-15 ani are un procent de acoperire vaccinală de circa 4%: „Sunt aproape 33.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin şi peste 150 de mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin, practic vorbim de un procent de acoperire vaccinală de circa 20%”.
Grupa de vârstă 60-69 de ani are cea mai mare acoperire vaccinală, de aproape 39%, urmată de 50-59 de ani, aproape 37,5% şi grupa de vârstă 70-79 de ani – 36%.
19,5% acoperire vaccinală la grupa de vârstă peste 80 de ani
„Aş atrage atenţia asupra faptului că la grupa de vârstă de peste 80 de ani avem circa 19,5% rata de acoperire vaccinală şi evaluarea Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru săptămânile 2 – 15 august ne arată o tendinţă de creştere mai accentuată a cazurilor de îmbolnăvire la grupa de vârstă de peste 80 de ani, unde riscul de evoluţie către formă severă este mai mare. Practic, s-a înregistrat o creştere cu 130% a cazurilor de COVID-19 în ultimele două săptămâni la persoanele cu vârsta de peste 80 de ani”, a mai declarat Gheorghiţă.
Totodată, există o tendinţă de a înregistra cazuri noi la persoane tinere: „În momentul de faţă mediana vârstei este de circa 43 de ani, faţă de 48 de ani cât era anterior, la cazurile din ultimele săptămâni. De asemenea, media de vârstă a deceselor este în scădere, fiind în momentul de faţă de 67 de ani, faţă de 71 de ani cât era cunoscută anterior şi un lucru foarte important: la decesele înregistrate, dacă 94,5% aveau comorbidităţi, în momentul de faţă la decesele înregistrate în săptămânile 2 -15 august doar 88,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi”.
Preşedintele CNCAV a mai spus că acest lucru întăreşte semnalul legat de o probabilitate mai mare de a dezvolta forme severe, inclusiv în rândul persoanelor mai tinere şi care nu au boli cronice asociate, aspect care este îngrijorător.