Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, pregătește intens administrarea dozei a 3-a anti-COVID mai devreme de termenul de 4 octombrie la care Agenția Europeană a Medicamentului va lua o decizie în acest sens.
„Vrem să începem mai repede cu doza 3”, a anunțat marți, într-o conferință de presă, Valeriu Gheorghiță.
Astfel, vaccinarea cu a 3-a doză ar putea începe chiar săptămâna viitoare.
Programarea să fie făcută prin platforma de vaccinare, care „este în curs de optimizare”, a precizat el.
Primele care vor primi doza a 3-a de vaccin anti-COVID sunt persoanele cu boli cronice, cele de peste 65 de ani și personalul medical.
A treia doză va fi făcută cu vaccin de la Pfizer sau Moderna, indiferent de tipul de vaccin făcut anterior.