Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Grevă spontană în mai multe spitale din țară

Sistemul de Sănătate din România este în pragul colapsului, din cauza modului dezastruos în care autoritățile au gestionat procesul.

S-au promis salarii ca în vestul Europei sau în țările arabe, unde emigrează cei mai mulți dintre medicii români, dar realitatea este cu totul alta.

Doar o parte dintre medici au obținuți majorări salariale și acelea unele extrem de mici. În schimb, personalul auxiliar, mai ales, a fost lovit în plin, existând scăderi salariale cu până la 50%.

Inițial, angajații Institutului Marius Nasta, din București, au fost primii și singurii care au decis să pună piciorul în prag. Au întrerupt lucrul și au organizat proteste spontane.

Joi, situația a devenit mai dramatică. Pentru că lor li s-au adăugat alte sute de angajați din întreg sistemul de Sănătate. Sunt probleme la Spitalul de Urgență Sf. Ioan, din București, Institutul C. C. Iliescu, din București, Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, Spitalul Județean de Urgență Tulcea, etc.

Conform calendarului oficial, pe 25 aprilie este organizat un protest amplu în Piața Victoriei din București, protest la care sunt așteptate cel puțin 20.000 de persoane. Apoi, după 1 mai ar urma să se intre în grevă generală.

Însă situația a devenit atât de dramatică încât sute de sindicaliști nu mai au răbdare până atunci și vor să organizeze un protest încă de vineri, 13 aprilie.

11 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv