Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Camera Deputaților a dat votul final pe data alegerilor locale: 27 septembrie / EXTERNE: Austria impune carantinarea românilor /

Breaking News:
 

Guvernul a introdus specializări noi în Nomenclatorul pentru anul universitar 2018 – 2019

Guvernul a completat în ședința de miercuri HG nr. 158/2018 privind Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2018 – 2019.

Decizia a fost luată ca urmare a modificării statutului unor specializări conform rapoartelor ARACIS, introducerii de noi specializări evaluate de ARACIS și actualizării unor structuri ale instituțiilor de învățământ superior, la cererea acestora în perioada 22.02.2018 – 26.07.2018.

Astfe, au fost introduse 5 specializări/programe de studii universitare de licență noi la nivel național, față de cele existente în Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare (anexa 1), și anume: Energetică și tehnologii informatice, Sisteme de transport operațional, Mecatronica sistemelor biotehnice, Informatică aplicată în ingineria mediului, Fotografie.

Totodată, proiectul adoptat cuprinde, în anexele 2-5, un număr de 27 specializări/programe de studii de licență (autorizate provizoriu) noi care vor intra în structura instituțiilor de învățământ superior, începând cu anul universitar 2018 – 2019, precum și 207 specializări/programe de studii universitare de licență care au fost evaluate periodic. Dintre acestea, pentru 99 specializări/programe de studii universitare de licență există modificări ale capacităților de școlarizare, conform rapoartelor ARACIS.

În plus, ca urmare a intrării în lichidare a unor specializări propuse de instituțiile de învățământ superior (în baza hotărârilor de senat), se reglementează și faptul că instituțiile de învățământ superior vor asigura școlarizarea studenților deja înmatriculați la specializările/programele intrate în lichidare, până la finalizarea ciclului de studii respectiv. Această situație nu a fost reglementată explicit, până în acest moment, deși a rezultat din interpretarea prevederilor legale și din aplicarea temeinică a normelor primare.

De asemenea, au fost reglementate și aspectele care vizează înmatricularea la specializările care intră în lichidare, în sensul că „instituțiile de învățământ superior nu vor înmatricula noi studenți, indiferent de modalitatea de înmatriculare, respectiv prin transfer, continuare de studii etc., la specializările/ programele intrate în lichidare”, în caz contrar putându-se ajunge la școlarizarea sine die a programului de studii respectiv, fără ca acesta să mai fie supus prevederilor legale (OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare).

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv