Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Iohannis a deschis anul universitar la Iași și vrea autostradă către Moldova

Peste 500.000 de studenți au început oficial, luni, anul universitar 2018-2019.

Klaus Iohannis, președintele României, a participat la deschiderea anului universitar la Iași, fiind invitat special al Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași.

Cu această ocazie, Iohannis a ținut să precizeze că ‘dincolo de educaţie, pentru a-şi valorifica întregul său potenţial, Iaşiul are o mare nevoie şi de infrastructura care să îl transforme într-un important oraş european. O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua pan-europeană de autostrăzi este de aceea absolut necesară. Neglijarea infrastructurii deja existente trebuie să înceteze. Este inadmisibil ca distanţa Bucureşti-Iaşi să fie străbătută cu trenul în aproximativ şase ore şi jumătate, semnificativ mai mult decât în urmă cu 20 de ani’.

În plus, președintele României a ținut să tragă un semnal de alarmă în legătură cu ‘realitatea care ne demonstrează că nu suntem pregătiți să ținem pasul cu vremurile pe care le trăim. Spre exemplu, în domeniul cercetării şi inovării se fac paşi înapoi prin modificări care riscă să blocheze performanţa şi creşterea competitivităţii economice cu impact negativ pe termen lung asupra bunăstării sociale. Instabilitatea legislativă şi lipsa unei direcţii clare în educaţie m-au determinat să lansez proiectul ‘România educată’ ale cărui concluzii vor fi prezentate public în curând. Sunt rodul a peste doi ani de consultări, discuţii şi dezbateri care au adus laolaltă principalii actori din educaţie’.

96 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv