Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Iohannis anunță stagii de pregătire online pentru cadrele didactice, la sfârșitul verii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că se pregătesc formate pentru platforme online şi stagii de pregătire online pentru cadrele didactice, în ultima parte a verii.

Totodată, dascălii ar putea fi remuneraţi pentru orele suplimentare, a spus șeful statului, după o întâlnire pe tema educaţiei, la Palatul Cotroceni cu mai mulţi membri ai Guvernului.

„Atunci când va fi nevoie să se lucreze în ture suplimentare, este clar că trebuie să se predea ore suplimentare şi probabil dascălii de la şcoală vor fi retribuiţi în regim de ore suplimentare atunci când trebuie să facă ore suplimentare cu cei care ajung într-o tură suplimentară. E greu de imaginat că se pot angaja într-o lună sau două cadre didactice în plus, chit că şi aceasta în unele localităţi este o soluţie, dar soluţia nu poate fi dictată de la centru. Aceste soluţii trebuie să primească un cadru legal şi decizia să se ia în fiecare localitate sau, mai bine, în fiecare judeţ. (…) Finanţarea şcolilor este împărţită – partea de logistică autorităţilor locale, partea pentru resursa umană autorităţilor centrale – şi se va face un calcul suficient de rapid ca să se ţină cont la prima rectificare bugetară şi de aceste chestiuni”, a declarat Iohannis într-o conferinţă de presă.

Despre majorarea salarială pentru profesori la nivelul anului 2022 de la 1 septembrie, şeful statului s-a declarat convins că guvernanţii vor veni cât se poate de repede cu un răspuns.

„Această discuţie va trebui purtată la nivel de Guvern acum, când se pregăteşte rectificarea bugetară şi sunt convins că guvernanţii vor veni cât se poate de repede cu un răspuns”, a spus Iohannis.

47 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv