Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Ministerul Educaţiei, precizări importante în legătură cu elevii care sunt scutiţi medical la orele de sport

Tot mai mulţi elevi din România obţin, de la un an la altul, scutiri medicale care să le permită să dribleze orele de educaţie fizică şi sport.

sport

Această problemă a ridicat un mare semn de întrebare în legătură cu ce se întâmplă cu aceşti copii pe parcursul orelor respective.

Iar pentru a face lumină în acest caz, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat, pe pagina de Facebook, că “elevii scutiţi medicale la orele de educaţie fizică şi sport au, totuşi, obligaţia să fie prezenţi la orele respective”.

În cazul în care vorbim despre elevi scutiţi medical pentru un întreg semestru sau pentru tot anul, aceştia nu vor primi note sau calificative şi nu li se vor încheia medii. Însă vor fi primi absenţe, dacă lipsesc de la ore.

Mai mult, nu sunt obligaţi să aibă echipament sportiv, dar au obligaţia să aibă pantofi de sport adecvaţi pentru orele respective. Profesorii au posibilitatea să-i implice în organizarea evenimentelor, elevii putând primi sarcini precum arbitrajul, cronometrarea, măsurarea, ţinerea scorului sau înregistrarea unor elemente tehnice.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii Ministerului Educaţiei precizează că “profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catolog, la rubrica respectivă, «scutit medical în semestrul» sau «scutit medical în anul şcolar», specificând totodată documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia”.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv