Ministerul Educației închiriază un alt sediu, unde se va muta deoarece actuala clădire este încadrată la risc seismic. Pentru aceasta,Guvernul i-a suplimentat bugetul, miercuri, din fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului Marcel Ciolacu.
Astfel, Executivul a alocat 39,285 milioane lei credite de angajament și 2,41 milioane lei credite bugetare, pentru închirierea unui imobil, cu destinația de birouri, pentru desfășurarea activității Ministerului Educației. „În prezent, angajații Ministerului Educației își desfășoară activitatea într-o clădire cu risc seismic RSI”, precizează Executivul.
Suma totală pentru suplimentarea bugetului Educației este însă mult mai mare, fiind aprobată prin două hotărâri de Guvern. Prima hotărâre, care cuprinde și fondurile pentru închirierea unei clădiri, prevede alocarea a 480,735 milioane de lei credite de angajament și 233,199 milioane de lei credite bugetare.
Din aceste sume, 35,45 milioane de lei vor acoperi cheltuielile cu facilitățile de transport pentru elevi pentru primele trei luni din noul an școlar 2024-2025, respectiv pentru perioada septembrie-decembrie 2024.
Celelalte sume au fost alocate astfel:
• 336 milioane lei credite de angajament și 100,339 milioane lei credite bugetare, pentru proiecte finanțate prin PNRR;
• 65 milioane lei credite de angajament și 90 milioane lei credite bugetare, în vederea acoperii cheltuielilor aferente programelor cu finanțare rambursabilă;
• 5 milioane lei, credite de angajament și credite bugetare, pentru finanțarea cluburilor sportive universitare din subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat;
Printr-o altă otărâre, Executivul a aprobat finanțarea unor cheltuieli ale autorităților administrației publice locale pentru învățământul preuniversitar, prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, după cum urmează:
• 5,892 milioane lei, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor pe anul 2024, pentru drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special
• 52,569 milioane lei, pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București pe anul 2024, pentru drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă
• 5,854 milioane lei, pentru finanțarea învățământului particular și a celui confesional, acreditate pe anul 2024, respectiv finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale special, precum și finanțarea burselor prevăzute la art. 108, alin.(l5) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 (burse de merit, burse sociale, burse tehnologice).