Meteorologii au emis noi avertizări Cod Galben de caniculă în estul și sudul țării, dar și God Portocaliu de ploi torențiale, în jumătatea de vest.
Cod Galben de caniculă: 16 şi 17 iulie
Disconfortul termic va fi accentuat în sudul şi estul ţării, unde valul de căldură va persista şi local va fi caniculă.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în regiunile extra-carpatice.
În regiunile sudice şi estice, vremea se va menţine caniculară şi în următoarele zile, precizează specialiştii.
Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi torențiale: 16 iulie, ora 10:00 – 17 iulie, ora 6:00
În judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Alba şi Hunedoara, este Cod Portocaliu care vizează perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.
Vor fi averse torenţiale, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Cantităţile de apă vor depăşi local 35 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.
În acelaşi timp, va fi Cod Galben de furtuni în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi zona de munte, iar seara şi noaptea şi în vestul Olteniei.
În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.