Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
„Flexibilizare” la negocieri marca PNL

Orban vrea să fie din nou premier și îi cedează lui Barna Camera Deputaților. Cîțu, șef la Senat

Ludovic Orban a decis, într-un final: vrea din nou funcția de premier și îi cedează copreședintelui USR PLUS, Dan Barna, funcția de președinte al Camerei Deputaților, iar Florin Cîțu va fi șef la Senat.

Anunțul a fost făcut de Orban miercuri seară, după două zile de ședințe prelungite la PNL și, cu siguranță, după o discuție cu reprezentanții USR PLUS care s-au arătat intransigenți în privința funcției de președinte al Camerei deputaților, dacă PNL vrea șefia Guvernului.

USR PLUS decide dacă îl mai acceptă pe Orban premier. Iohannis a convocat noul Parlament

Evident, a contat și acceptul președintelui Klaus Iohannis în privința lui Orban pentru funcția de premier, deși acesta a demisionat a doua zi după alegeri, pentru a-și prezerva funcția de șef al Camerei.

Orban și-a depus mandatul, după eșecul PNL la parlamentare. Iohannis l-a pus pe Ciucă premier interimar

Orban susține că are două variante, însă una dintre ele – PNL să dețină atât șefia Guvernului, cât și pe cea a Camerei – este „moartă” din start,. Astfel, aceasta a fost lansată doar de imagine, pentru a arăta că liberalii nu cedează chiar ușor președinția Camerei Deputaților, iar propunerea ca Florin Cîțu să fie prim-ministru a fost una serioasă.

Iohannis: Îl accept premier pe Orban, dar aștept rezultatul negocierilor. Să avem puțină răbdare

„Constatând că mandatul iniţial prin care PNL a decis să desemneze ca şi candidat la prim-ministru pe Florin Cîţu şi de candidat la Camera Deputaţilor pe subsemnatul, Ludovic Orban, (funcția de – n.r.) preşedintele Camerei Deputaţilor a generat probleme în discuţii, am luat decizia de a flexibiliza mandatul ţinând cont de solicitările partenerilor noştri (USR PLUS – n.r.), care au solicitat în mod expres, indiferent de formula pe care au propus-o, Camera Deputaţilor”, a spus Orban, la sediul PNL.

Două variante – una de salvare a lui Cîțu de ridicol

„Mandatul nostru presupune două posibile variante: rămâne în picioare prima variantă cu Florin Cîţu candidat la funcţia de premier şi cu subsemnatul candidat la preşedinţia Camerei Deputaţilor, în cazul în care nu se acceptă această variantă, ţinând cont de punctele de vedere exprimate de partenerii noştri de negocieri, acceptăm şi varianta în care PNL să desemneze premier şi, de asemenea, să nominalizeze un candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului. În această situaţie candidatul la funcţia de prim-ministru este desemnat preşedintele PNL, adică subsemnatul, Ludovic Orban, şi candidatul la funcţia de preşedinte al Senatului domnul senator Florin Cîţu”, a  adăugat el.

Orban a precizat că în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL s-a decis continuarea negocierilor cu USR PLUS, UDMR şi Grupul Minorităţilor (care anul acesta are 18 deputați, nu 17 ca în anii trecuți) pentru formarea unei coaliţii.

„Fiecare partid, pe baza criteriilor de integritate, de profesionalism, are dreptul deplin de a-şi desemna candidaţii pentru poziţiile pe care urmează să le ocupe. Nicio formaţiune politică nu poate să desemneze un candidat al altui partid pentru o poziţie care aparţine partidului respectiv. Ca atare, PNL a demonstrat capacitatea de a guverna România. PNL are deplina legitimitate de a-şi desemna propriii reprezentanţi pentru funcţiile de demnitate publică pe care urmează să le ocupe în cadrul coaliţiei de guvernare”, a mai spus Ludovic Orban. 

„Să evităm declanşarea unui război mediatic prin declarații partizane”

El a făcut apel la USR PLUS să prespecte înţelegerea de a nu comunica decât în comun, pentru a evita „declanşarea unui război mediatic prin declaraţii publice”.

„Comunic astăzi public pentru că sunt nevoit să comunic public, pentru că, din păcate, înţelegerea pe care am avut-o de a nu comunica decât în comun şi numai pe baza unor înţelegeri prestabilite nu a fost respectată şi, din cauza asta, comunic acest lucru, dar comunicând, în acelaşi timp, mandatul pe care echipa de negociere l-a primit în unanimitate din partea Biroului Politic Naţional, repet, în unanimitate, reiterez solicitarea către partenerii noştri să ne respectăm reciproc, să dialogăm în cadrul negocierilor, să evităm declanşarea unui război mediatic prin declaraţii publice în care să susţinem puncte de vedere partizane care pot să determine reducerea şanselor de înţelegere”, a afirmat Orban.

El susține că nu a avut de gând să fenteze USR PLUS, deși a stopat negocierile încă de duminică, ridicându-se de la masă după numai două ore și fără a stabili o dată privind reluarea lor.

Între timp, președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, după consultările cu liderii partidelor parlamentare, că va mai fi nevoie de „cel puțin o rundă” pentru a desemna premierul.

Până atunci, șeful statului a convocat Parlamentul. 

Iohannis nu desemnează premierul, dar convoacă Parlamentul ca să preia Orban șefia Camerei Deputaților

Cei din USR PLUS au înțeles că Orban joacă la două capete și vrea să-i fenteze, încercând să obțină votui de la PSD pentru șefia Camerei Deputaților.

De altfel, liderul PNL a spus public faptul că lasă la vot șefia Camerei Deputatilor – chiar cu riscul ca funcția să ajungă la PSD. 

În aceste condiții, Dan Barna a anunțat public, marți, că renunță să fie propus președinte al Camerei Deputaților, dar îl susține pe Cătălin Drulă pentru această funcție, iar Barna, Orban și liderul UDMR, Kelemen Hunor, să fie vicepremieri în Cabinetul condus de Florin Cîțu.

Barna nu se mai propune șef la Cameră, ci îl vrea pe Drulă. Iar el, Orban și Kelemen să fie vicepremieri

Orban nu se aștepta la această acuzație directă. „Dezmint categoric orice minciună care a fost lansată pe surse de unii sau de alţii. Mandatul nostru, al PNL, este acela de a negocia, dacă este posibil, formarea unui guvern cu USR PLUS, UDMR şi, evident, cu grupul minorităţilor naţionale. Sunt convins că, în perioada care va urma, va exista mai multă înţelepciune, mai multe mai mult respect faţă de parteneri, mai mult respect faţă de votul cetăţenilor şi față de democraţie şi, în măsura în care există deschidere din toate părţile, vom ajunge la o formulă comună de guvernare de care are nevoie România cât mai repede”, a conchis liderul PNL.

170 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv