Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Ordin de ministru: Fără copii legalizate în instituțiile de învățământ

Copiile legalizate pe hărtie dispar și din instituțiile de învățământ, potrivit unui ordin emis, marți, de ministrul Educației, Mircea Dumitru.

mircea dumitru

Documentul prevede că în cadrul instituțiilor din sistemul de învățământ sunt acceptate în relația cu cetățenii documentele conform cu originalul, în locul celor autentificate notarial.

Ordinul respectiv stabilește că dispozițiile Ordonanței privind simplificarea administrativă, aprobată de Guvern în 28 iunie, se aplică în Ministerul Educației, în instituțiile aflate în coordonarea sau subordonarea ministerului, în unitățile de învățământ preuniversitar și în cele de învățământ superior.

Ulterior, premierul Dacian Cioloș a scris pe Facebook că și instituțiile de învățământ trebuie să respecte măsurile de simplificare administrativă.

“Am primit multe mesaje în ultima vreme legate de modul în care se concretizează măsurile de simplificare adoptate de Guvern cu aproape o lună în urmă, între care eliminarea copiilor legalizate, mai ales pentru înscrierea la școli și universități. Prin inițiativa de azi a Ministerului Educației subliniem o dată în plus acest aspect: instituțiile de învățământ trebuie și ele să respecte măsurile de simplificare. Astfel, vor fi suficiente copiile conform cu originalul după documente”, scrie premierul pe Facebook.

El adaugă că mai sunt multe lucruri de clarificat și precizează că Guvernul și ministerele “lucrează constant pe acest pachet de măsuri”.

“Drumul către debirocratizare nu este simplu și trebuie parcurs în mod hotărât, cu pașii cei mai potriviți”, conchide Cioloș.

Conform actului normativ adoptat de Guvern la finele lunii iunie, fiecare instituție publică și organ de specialitate al administrației publice centrale este obligat să elimine cerința de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către funcționarul competent.

De asemenea, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate drept condiție pentru furnizarea unui serviciu public sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condițiile prevăzute de reglementările legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

 

73 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv