Miercuri este o nouă zi plină cu proteste la Palatul Parlamentului.
După ce aproape 2.000 de bugetari din administraţia publică şi locală au luat cu asalt clădirea respectivă, miercuri dimineaţa, miercuri la prânz a venit rândul că profesorii să picheteze Palatul Parlamentului.
Peste 300 de dascăli îşi manifestă nemulţumirea faţă de proiectul Legii salarizării şi anunţă că este foarte posibil ca profesorii să închidă şcolile din 12 iunie, ceea ce ar însemna ca elevii să rămână cu situaţiile şcolare neîncheiate pe anul 2016-2017.
Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că “acest proiect, care deja înţelegem că săptămâna viitoare poate să intre în plenul Parlamentului, este discriminatoriu. Din păcate şi această guvernare lasă învăţământul la coadă. Salariile profesorilor se situează în ultima treime. Pe o scară de la 1 la 12, maximul pe care îl poate atinge un profesor debutant este de 2,6, ori proiectul propus arată că profesorul respectiv va fi undeva la 1,6, maxim 1,7”.
Unul dintre liderii de sindicat din învăţământ a precizat că dascălii vor ca salariul unui profesor să poată să ajungă la 35% din salariul preşedintelui ţării. Iar proiectul Legii salarizării prevede ca salariul unui profesor să crească de la 22% din salariul preşedintelui la 23% din salariul preşedintelui, ceea ce ar însemna că majorarea salarială ar fi una modică.









