Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în debutul ședinței guvernului, că se va întâlni pe 8 mai cu reprezentanţii Sanitas, după ce 10.000 de sindicaliști din Sănătate au protestat în fața Palatului Victoria, fără ca ea să-i primească, fiind mai mult plecată.
“Am hotărât ca marţi, 8 mai, la ora 10,00, să avem împreună cu ministrul Muncii, ministrul Sănătăţii, ministrul de Finanţe o întâlnire cu reprezentanţii federaţiei sindicale din sănătate pentru a vedea nemulţumirile acestora şi să vedem ce soluţii putem găsi pentru problemele pe care le ridică”, a spus Dăncilă.
Premierul a precizat că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a prezentat propunerile formulate de reprezentanţii federaţiei sindicale din sănătate.
“Am avut întâlniri cu managerii de spitale. Am format un grup de lucru, în care am avut manageri de la spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii, din subordinea Consiliilor judeţene şi Consiliilor locale, dar şi reprezentanţi ai spitalelor monospecialitate. În urma întâlnirii pe care a avut-o (…) doamna ministru Sorina Pintea cu reprezentanţii federaţiei sindicale din sănătate am văzut propunerile formulate de aceştia”, a mai afirmat Dăncilă.