Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că proiectul de lege pe care Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament, săptămâna viitoare, prevede schimbără majore.
Astfel, indemnizațiile pentru concediile medicale aferente bolii obișnuite vor fi acordate în trei categorii, până la șapte zile – 55%, între 8-14 zile – 65% și peste 15 zile – 75% din baza de calcul.
„Această reglementare este importantă, din punctul nostru de vedere, pentru codul de boală 01, așa numita boală obișnuită, acolo unde am identificat sute de concedii care, din punctul nostru de vedere, par în momentul de față a fi fictive. (…) Vom economisi pentru nevoia reală din sistemul de sănătate peste jumătate de miliard (de lei – nr.)”, a spus Rogobete.
Potrivit estimărilor, pentru anul 2024 impactul concediilor medicale scurte a fost de peste un miliard de lei, iar acțiunea Corpului de Control este în continuare în desfășurare.
„Nu avem rezultatul final. Știm doar câteva date de parcurs din analiza informatică. Măsura de a împărți între categorii procentuale indemnizația pentru concediile medicale din categoria 01 vine pe de o parte pentru a descuraja acele zile de concediu care durează 1-2 zile, pentru că acolo avem cea mai mare incidență și care sunt acordate exact înainte de zilele libere, înainte de sărbătorile legale sau atunci când se fac acele punți. Atunci când pentru acele punți care creează un concediu prelungit mai sunt nevoie de 2-3 zile care, din păcate sau din statistica pe care o vedem, au apărut din concediile medicale. Cu siguranță că acolo unde vom identifica abateri din punct de vedere medical în ceea ce privește modul de acordare al concediilor medicale vor exista măsuri în justiție. Dar noi credem că această măsură, în primul rând, va descuraja solicitarea de concedii medicale, iar pe de altă parte măsura nu impactează semnificativ venitul persoanei de bună credință care solicită un astfel de concediu’, a detaliat ministrul Sănătății.
În ceea ce privește CASS, la persoanele cu handicap și la cele cu afecțiuni oncologice nu se va aplica această taxă. „Bolnavii neasigurați, dar care beneficiază de alt tip de programe naționale de sănătate, vor beneficia de servicii medicale în cadrul acelui program de sănătate. Și aici vă dau ca exemplu diabetul sau cardiologia”, a precizat ministrul.
Persoanele coasigurate, respectiv soțul/soția sau părinții fără venituri proprii aflați în întreținerea unei persoane asigurate, vor dobândi calitatea de asigurat dacă persoana care le coasigură va plăti contribuția pentru șase luni calculată la salariul de bază minim brut garantat în plată – și astfel se acordă calitatea de asigurat pentru 12 luni.