Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Guvernul PNL-USR PLUS UDMR și grija față de copii

România are cu 31.600 mai puțini elevi și studenți. Natalitatea scade, dar Cîțu și Turcan fură din alocații

Cu doar câteva zile înainte de examenul de bacalaureat, Institutul Naţional de Statistică (INS) transmite că numărul elevilor şi studenţilor a scăzut cu 31.600 de persoane, în anul şcolar/universitar 2020-2021, față de anul școlar/universitar anterior. (Vezi document la finalul articolului))

Constatăm că natalitatea scade vertiginos, în timp ce premierul Florin Cîțu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, nu sunt deloc îngrijorați, așa că au decis să fure din alocațiile copiilor dublate prin lege și votate de toate partidele.

Guvernul Cîțu a anulat majorarea de la 1 iulie a alocațiilor pentru copii

Dar iată ce declara Turcan, în 2017, când se afla în opoziție:

Turcan: Bacalaureatul a devenit un instrument de trimitere a tinerilor în șomaj

La fel a procedat Guvernul Orban PNL, anul trecut, când a eșalonat în 5 etape dublarea alocațiilor, adoptată prin lege de toți parlamentarii și promulgată imediat de președintele Klaus Iohannis, în an electoral.

Doar două rate din eșalonare au fost respectate. Iar Guvernul Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR vrea să schimbe, de la 1 ianuarie, modalitatea de creștere a alocațiilor: în funcție de rata inflației.

Potrivit datele INS, anul acesta sunt înscriși la cursuri 3.494.600 de  elevi și studenți.

Dintre aceștia, 131.177 sunt absolvenți ai clasei a VIII-a, înscriși la Evaluarea Națională de anul acesta, potrivit datelor Ministerului Educației. 

Pentru Bacalaureat sunt și mai puțini: 114.000 de absolvenți de clasa a XII-a, din promoția curentă, față de 123.800 înscriși anul trecut (dintre care s-au prezentat la examen doar 120.725).

Promoțiile de până în anul 2016 erau de circa 177.000 de absolvenți de liceu. În 2016 s-au înscris la BAC 161.448 absolvenți de liceu.

Din ce în ce mai puțini candidați la examenul de Bacalaureat

Potrivit INS, aproape jumătate din populaţia şcolară din anul 2020/2021 s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial (45,5%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinse în sistemul de educaţie, 50,2% au fost elevii şi studenţii de sex feminin şi 73% dintre elevii şi studenţii care au studiat în mediul urban.

Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul profesional, învăţământul superior şi învăţământul liceal sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+8.900 elevi, +17.200 studenţi şi +2.400 elevi).

Statistica oficială relevă faptul că, în învăţământul postliceal, au fost înscrişi 91.800 de elevi, acest nivel educaţional fiind cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,6%). De asemenea, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi antepreşcolar şi preşcolar au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2020-2021 faţă de cel anterior (-33.200, respectiv -26.100).

La nivel general, populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (94,7%) în unităţile şcolare publice.

Pe niveluri educaţionale, cele mai semnificative ponderi ale elevilor şi studenţilor înscrişi în unităţile din învăţământul public s-au regăsit în învăţământul superior (87,8%), respectiv postliceal (51,8%).

Datele INS arată că la nivelul gradului de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 11-14 ani a înregistrat cel mai ridicat procent (88,4%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

În anul universitar 2020-2021 au fost înscrişi în învăţământul superior 560.500 de studenţi, din care 55% au fost studente. Pe aceeaşi linie, cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învăţământul superior au fost cele din grupa afaceri, administraţie şi drept (24,5% din totalul studenţilor), respectiv inginerie, prelucrare şi construcţii (20,3% din totalul studenţilor).

Unităţile/instituţiile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2020-2021 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,4%), liceal (21%), precum şi antepreşcolar şi preşcolar (16,9%).

În profil teritorial, populaţia şcolară din intervalul analizat a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (601.100 persoane) şi Bucureşti – Ilfov (517.600 de persoane).

„Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni, arată că cea mai ridicată pondere s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (53,1%). La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal din regiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov (câte 2,0% fiecare). În învăţământul superior ponderea numărului de studenţi înscrişi faţă de totalul fiecărei regiuni a fost preponderentă în regiunea Bucureşti-Ilfov (34,4%)”, notează INS.

În ceea ce priveşte situaţia personalului didactic în anul şcolar/universitar 2020-2021, acesta a însumat 235.600 de persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost 15 elevi şi studenţi la un cadru didactic.

Totodată, ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul sistemului educaţional preuniversitar (78,6%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (81,1%), postliceal (78,6%), liceal (72,4%) şi profesional (67,5%).

Numărul absolvenţilor din anul şcolar/ universitar 2019-2020 aparţinând nivelurilor educaţionale gimnazial, liceal, profesional, postliceal, respectiv superior (licenţă, master şi doctorat, cursuri postuniversitare şi programe postdoctorale de cercetare avansată) a fost 514.900, iar preponderente au fost absolventele, în număr de 270.300, echivalentul a 52,5%. Din totalul absolvenţilor, 83,1% au finalizat un nivel educaţional în mediul urban, restul în mediul rural.

La sfârşitul anului şcolar 2019-2020 au absolvit învăţământul gimnazial 181.300 de elevi, cei mai mulţi dintre aceştia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (18,7%). În mediul urban, absolvenţii de gimnaziu reprezintă 59,4% din totalul absolvenţilor din acest nivel.

În profil teritorial, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia au înregistrat ponderi mai mari ale absolvenţilor din mediul rural (53,9%, respectiv 52,5%).

Pe segmentul învăţământului liceal, la sfârşitul anului şcolar analizat au absolvit 148.000 de elevi, mai puţin cu 0,8% comparativ cu anul şcolar anterior. Majoritatea absolvenţilor de liceu au urmat cursurile învăţământului cu frecvenţă (87,9%).

Situaţia absolvenţilor din învăţământul liceal a evidenţiat faptul aproape jumătate au frecventat cursurile filierei teoretice (52% din totalul absolvenţilor), 39,4% pe cele din filiera tehnologică, iar 8,6% au urmat cursurile liceelor din filiera vocaţională.

La examenul de Bacalaureat s-au prezentat 149.900 de absolvenţi, dintre care 123.600 proveniţi din promoţia anului 2020 (echivalentul a 82,4% din total). Aproape 104.000 de persoane au trecut examenul de Bacalaureat (69,2%), dintre care 95.200 de persoane (77%) din promoţia anului 2020.

În plus, învăţământul profesional a fost absolvit de 24.000 de elevi, din care 96,9% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public.

În acelaşi timp, în învăţământul postliceal au absolvit 31.400 de elevi (60,1% au urmat cursurile unităţilor de învăţământ aparţinând sectorului public), iar în învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost 130.300 de studenţi (studentele au reprezentat 59,1% din numărul totalul acestor absolvenţi).

Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil afaceri, administraţie şi drept (26,4%), inginerie, prelucrare şi construcţii (17,3%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (11,3%).

Rata abandonului, în anul şcolar 2019/2020 a înregistrat următoarele valori: 1,3% în învăţământul primar şi în învăţământul gimnazial (pentru fiecare în parte), respectiv 2% în învăţământul liceal şi profesional.

Pe tipuri de cheltuieli ale instituţiilor publice şi private, ponderea majoritară în totalul cheltuielilor de educaţie a fost deţinută de cheltuielile curente (94,8%), diferenţa fiind reprezentată de cheltuielile de capital (5,2%). 

Download (PDF, 362KB)

276 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv