Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Simularea Evaluării Naţionale, boicotată de profesori. Ministrul Popa anunță reluarea ei

Simularea Evaluării Naţionale a fost boicotată, luni, de profesori în 25 de școli, însă ministrul Educației, Valentin Popa, a anunțat reluarea examenului, precizând că încă nu îi este clardacă boicotul de luni a fost un conflict de muncă sau a reprezentat o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.

sursă foto: realitatea.net

“În primul rând, eu sunt preocupat de elevii care nu au putut să susţină astăzi simularea la Evaluarea Naţională şi pentru asta voi transmite conducerii inspectoratelor judeţene, din respectivele judeţe, unde acest lucru s-a întâmplat, să organizeze o nouă sesiune, doar la nivel de judeţ, pentru aceşti elevi, pentru a avea şi ei şansa de a se pregăti. În legătură cu ce se întâmplă cu profesorii, vom analiza întâi să vedem dacă este un conflict de muncă, pe care să îl analizăm dacă este legal organizat sau este o încălcare a atribuţiilor din fişa postului”, a afirmat Popa, la Parlament.

El a precizat că, în ciuda faptului că s-a anunţat boicotarea a peste 1.100 de şcoli, în realitate nu s-a putut susţine Evaluarea Naţională în 25 de şcoli. Este vorba de 14 şcoli din judeţul Harghita, opt şcoli în judeţul Prahova şi câte o şcoală din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Arad.

Întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora s-ar fi dat telefoane de la minister pentru a face presiuni asupra celor care au boicotat simularea, ministrul a replicat că examenul trebuia să aibă loc, chiar şi în cazul în care unii profesori absentau.

“Nu îmi dau seama despre ce fel de presiuni sau boicotare este vorba, dar ştiu foarte bine că toate comisiile judeţene care organizau Evaluarea Naţională aveau obligaţia să organizeze această simulare şi trebuiau să facă această simulare pentru aceşti elevi care sunt în faţa primului examen al vieţii lor, indiferent dacă o parte din profesori voiau sau nu să participe la această activitate. Ei trebuiau să ia măsuri – mă refer la comisiile judeţene – şi pentru situaţii de acest gen, cum ar fi boicotul, dar şi pentru situaţii în care profesorii sunt bolnavi şi nu pot să vină. Deci nu putem să admitem că o astfel de simulare a unei Evaluări Naţionale nu poate avea loc”, a spus el.

Simularea continuă cu proba la matematică

Simularea va continua, marți, cu proba scrisă la Matematică, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, fiind așteptați să participe circa 170.000 de elevii de clasa a VIII-a .

Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

8 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv