Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

CORONAVIRUS: 94 de decese în România / 278 de cazuri noi de infectați, 2.738 în total /357 sunt cadre medicale, 200 numai din Suceava / COVID-19: Testarea a peste 10.000 de bucureșteni se amână / Testele vor veni mai târziu / POLITICĂ: Cele 9 proiecte de legi adoptate de PSD în Senat intră la comisii în Camera Deputaților / Votul final, vineri / 

Breaking News:
 

Teodorovici vrea ca absolvenții de facultate „să returneze ce le-a dat statul” dacă pleacă în străinătate

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, vrea ca absolvenții de facultate „să returneze ce le-a dat statul” dacă pleacă în străinătate imediat după finalizarea studiilor.

Teodorovici susține că aşa se întâmplă în toată Europa: “Şi eu am fost student, chiar dacă de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus şi nu o să spun niciodată ceva împotriva unui principiu european, un principiu de bun simţ. Eu întotdeauna nu mă uit doar la litera unei legi, pentru mine contează şi spiritul acelei legi. Cele patru principii al Uniunii Europene nu vor fi niciodată încălcate de mine, oricând ar încerca unii să-mi pună în cârcă acest lucru. Nu vrea nimeni să ţină pe nimeni legat de glie. Doar am ridicat acea problemă a unui sistem pe care alte state din Europa îl practică”, a declarat el, joi, într-o conferință de presă.

Ministrul a dat ca exemplu cazul fiicei sale, care studiază în străinătate și a încheiat un contract în acest sens cu facultatea. 

“Chiar am rugat-o aseară pe fata mea să-mi trimită şi mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectivă din ţara respectivă, să văd ce scrie. Ce te angajezi să faci, pentru că statul îţi dă un împrumut să faci respectiva universitate… Eu n-am spus altceva decât ce Europa practică astăzi. Studentul poate să lucreze oriunde doreşte în Europa, în lume, dar dacă primeşti din partea statului un sprijin, după terminarea facultăţii să existe o perioadă în care acele lucruri pe care statul ţi le-a dat să returnezi, aşa cum se întâmplă în Europa”, a adăugat Teodorovici.

532 Shares