Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Trei cursuri de teatru ca disciplină opțională pentru elevi, în anul şcolar 2021-2022

Elevii vor putea studia teatrul ca disciplină opţională, începând din anul şcolar 2021-2022, potrivit unor ordine semnate de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

Este vorba despre următoarele cursuri din curriculum, la decizia şcolii: „Eu şi scena” (clasele a III-a şi a IV-a), „Teatrul şi noi” (clasele a VI-a şi a VII-a) şi „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a şi a XI-a).

Propunerea a venit din partea Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), iar ministrul Anisie precizează că prin semnarea ordinelor a răspuns recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, în care sunt incluse şi competenţele artistice, dar şi Declaraţiei de la Frankfurt privind Educaţia prin Arte.

„De asemenea, decizia are la bază şi recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educaţie poate să sporească abilităţile creative şi inovative ale societăţii, să genereze recunoaşterea şi dezvoltarea bunăstării sociale şi culturale, să promoveze şi să încurajeze responsabilitatea socială”, a declarat Anisie, potrivit unui comunicat remis presei.

Cu ajutorul acestor opţionale, elevii îşi vor dezvolta creativitatea, competenţele de comunicare, dar vor dobândi şi competenţe socio-emoţionale şi un comportament prosocial. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv