Până pe 14 septembrie, doritorii se mai pot înscrie la Creative MBA al Academiei de Studii Economice București, prin Bucharest Business School.
singurul program din Europa de Sud-Est dedicat exclusiv industriilor creative și culturale (CCI), acreditat internațional, comparabil ca structură și calitate cu cele din străinătate, dar la un cost adaptat pieței locale.
Astfel, costul total este de 4,000 de euro, care se achită în tranșe semestriale de 1,000 euro.
Programele postuniversitare atrag un procent infim din populație, doar 0,6%. Această diferență subliniază faptul că, deși aceste programe pot reprezenta o cale eficientă de creștere și dezvoltare profesională după finalizarea studiilor universitare și acumularea de experiență, ele rămân puțin valorificate în contextul educațional românesc.

Cele mai recente date arată că 5,7% dintre absolvenții de învățământ terțiar din România au obținut diploma în străinătate în 2022. Dintre cei care au studiat în România, doar 1% au mers în străinătate pentru o perioadă scurtă pe parcursul studiilor, comparativ cu media Uniunii Europene de 6,7%.
La Creative MBA peste 70% din conținut este dedicat studiilor de caz, proiectelor și colaborărilor intersectoriale. Participanții parcurg module esențiale despre strategie de afaceri, management financiar, inovație, inteligență artificială aplicată în business, branding și leadership, având totodată acces la o rețea internațională de mentori și profesioniști din industriile creative.

Cursurile sunt susținute de profesori din universități de prestigiu, precum Bocconi, Nova School of Business and Economics sau Accademia Costume & Moda, în cadrul unor parteneriate educaționale dezvoltate de Bucharest Business School cu instituții de renume din Europa. Pe parcursul programului studenții călătoresc la Atena și Roma unde explorează ecosisteme creative de succes și învață direct de la lideri internaționali din industrie. Aceste experiențe educaționale sunt co-finanțate de Erasmus+.








