Absolveții de liceu care doresc să urmeze cursurile uneia dintre cele patru facultăți ale Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) au posibilitatea să completeze online fișa de preînscriere, atât pentru programele de studii de licență, cât și de masterat.
Admiterea candidaților se va face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat: nota de la proba scrisă de Limba și literatura română (50%) și nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului (50%).
Conform calendarului, în perioada 9 – 22 iulie se va desfășura înscrierea candidaților atât online, cât și în fizic, pentru admiterea din prima sesiune, la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină veterinară.
În eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie.
Informații complete despre admiterea din acest an, de la USV Iași, pot fi consultate pe site-ul https://admitere.iuls.ro/ și pe rețelele de socializare ale instituției.