Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Ministrul Sănătății a ținut să prezinte erorile în lanț, care nu sunt singulare, produse în intervenția chirurgicală de la Floreasca, unde o femeie a fost incendiată chiar pe masa de operație, în urma folosirii de către chirurgi a unei substanțe greșite. Victor Costache: ”M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient din cauza acestei erori care pleacă de la abecedarul chirugical. În sală a fost un medic rezident anul 5, un medic rezident anul 1 și, pe parcurs, s-a alăturat și medicul specialist și cele două asistente. Avem exemplu de eveniment catastrofic-santinelă într-un spital mare. Acest protocol atipic, ca să fim eleganți, a fost folosit la cel puțin zeci de alți pacienți. Rugăm ca toți pacienții care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze”

VIDEO. Val de nereguli la operația pacientei arse, coordonată de Beuran. Costache: S-a produs efect de spirtieră

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a ținut să prezinte, marți, concluziile anchetei de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, declanșate în urma incendierii unei paciente chiar pe masa de operație, într-o intervenție chirurgicală coordonată de medicul Mircea Beuran. 

Din valul de erori prezentate de ministru, este explicabilă decizia lui de a prezenta public acest caz, mai cu seamă pentru faptul că nerespectarea protocoalelor medicale este o practică frecventă a echipelor de chirurgi coordonate de medicul Beuran.

Victor Costache este un reputat chirurg, care a activat în clinici de renume din Europa. El s-a declarat șocat de practicile din Spitalul Floreasca, cel mai mare din România.

În urma raportului de control, acesta a fost demis din funcția de șef al secției chirugie II de la Spitalul Floreasca. Corpul de control al ministrului a fost trimis din nou la spital.

Concret, Mircea Beuran folosea frecvent substanța puternic inflamabilă care a incendiat pacienta arsă în sala de operație.

Intervenția chirurgicală a fost făcută de medici rezidenți, ceea ce este interzis. Beuran se afla acasă, iar abia după ce a fost anunțat că pacienta a luat foc, a venit la spital și a intrat în sala de operație – alta, unde femeia a fost mutată.

Ministrul are informații că a mai existat un alt caz similar, de mai mică amploare, iar pacientul se află în viață. Și acest caz este în cercetare.

Iată declarațiile ministrului Sănătății și ale reprezentanții Inspecției Sanitare:

”Biocidul folosit pentru dezinfecția câmpului operator este avizat numai pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor echipei operatorii, nu pentru dezinfecția pacienților.

S-a ignorat o procedură adoptată la scară largă la nivel național și din 2016 la Floreasca, procedura de dezinfecție a tegumentelor în care se folosește în primă instanță betadină, iar dacă pacientul e alergic la iod se folosește gluconat de clorhexidină.

S-a diagnosticat greșit alergia la iod a pacientei. Nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei.

În ambele intervenții chiruguciale (la care a fost supusă pacienta – n.r.) a fost folosită această substanță pe bază de etanol cu concentrație de 89%, cu risc combustional major. În acest context se folosește bisturiul electric și astfel ajungem la evenimentul deosebit de grav

Niciun medic din echipa operatorie nu era în serviciul de gardă. Avem o pacientă care a sângerat și s-a deteriorat pe parcursul nopții și s-a intervenit la 9 dimineața, iar în echipa operatorie s-a preferat intervenția cu un medic rezident și apoi a unui medic specialist, veniți de acasă, în loc să intervină medici specialiști care erau de gardă.

Acest accident apare într-o anexă a raportului operator și ne întrebăm de ce acest accident deosebit de grav nu a fost menționat de la început.

Rezidenții, atunci când intervin, trebuie să fie sub directa supraveghere a responsabilului de rezident, ceea ce nu s-a întâmplat”.

Corpul de control al ministrului, retrimis la Floreasca

Ministrul Costache a adăugat că a retrimis Corpul de control la Floreasca, ”având în vedere și niște zone gri din raportul preliminar – circuitul epidemiologic, substanțe folosite, circuitul pacienților, intervențiile operatorii; chiar studenții învață cum trebuie folosite corect aceste substanțe”.

”Avem exemplu de eveniment catastrofic-santinelă într-un spital mare. Acest protocol atipic, ca să fim eleganți, a fost folosit la cel puțin zeci de alți pacienți”, a insistat ministrul Sănătății. 

Răspunsuri la întrebările jurnaliștilor:

”Chiar din prima zi, am verificat că în spital existau toți biocizii.

În referatele dlui profesor apare produsul incriminat ca folosit frecvent.

S-a evidențiat că pacienta ar fi declarat că are alergie la Furazolidon și s-a generalizat alergie la iod, nu s-a făcut analiză pentru alergie.

Dispoziția șefului de secție, care nu a lăsat echipa de gardă să intervină.

Pacienta a fost operată de echipa profesorului Beuran. Pacienta a prezentat o sângerare secundară probabil în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

S-a folosit cel puțin 200 ml de substanță.

M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient datorită acestei erori care pleacă de la abecedarul chirugical

În sală a fost un medic rezident anul 5, un medic rezident anul 1 și pe parcurs s-a alăturat și medicul specialist și cele două asistente.

Rugăm ca toți pacienții care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze.

Spitalul va face o comisie pentru a stabili valoarea prejudiciilor și să identifice persoanele responsabile.

Întrebați-l pe domnul profesor Beuran dacă a făcut protocol pentru a solicita substanțe.

Toată echipa operatorie, începând cu cele două asistente a fost sancționată”.

84 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv