Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Ordinul emis în aprilie 2020 de Nelu Tătaru, modificat de actualul ministru al Sănătății, la solicitarea reprezentanților cultelor

Voiculescu dă liber în spitale preoților și aparținătorilor pacienților în stare gravă cu COVID

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, joi, că va semna un ordin prin care va fi permis „accesul preotului sau al pastrorului în spital, la pacienţii care au nevoie”.

Astfel, la solicitarea reprezentanților cultelor, va fi modificat ordinul emis în aprilie 2020 de Nelu Tătaru, pe vremea când era stare de urgență.

„Avem în vedere şi pentru aparţinători lucrul acesta, cu respectarea unor reguli”, a adăugat Voiculescu.

Sicriele cu trupurile persoanelor decedate de COVID-19 vor fi însă sigilate.

Pe de altă parte, ministrul spune că nu există nicio prevedere în ordinul semnat în aprilie 2020 de antecesorul său, Nelu Tătaru, prin care cei decedați să nu poată fi îmbrăcați în hainele aduse de acasă de familie.

„Nu scrie în niciun regulament că oamenii nu trebuie îmbrăcați înainte de înmormântare”, a spus Voiculescu.

Până în prezent au fost înmormântați cu reguli stricte circa 25.000 de români decedați din cauza infectării cu COVID-19.

„Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun. În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege”, a precizat ministru, într-o postare pe Facebook.

„Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat. Va conţine toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanţii cultelor. Va conţine de asemenea câteva modificări, câteva reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătăţii le consideră necesare. Vorbim despre măsuri de protecţie”, a spus Voiculescu.

În privința numărului de persoane care pot participa la înmormântare, ministrul a precizat că „reglementările rămân aceleași, nu noi stabilim regulile pentru adunările publice”.

211 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv