Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Iohannis, mesaj pentru cei ce votează moțiunea de cenzură: Cu certitudine nu vom avea guvern PSD /  JUSTIȚIE: Frații interlopului Emi Pian ucis la barbut, reținuți de procurori / Încă o persoană din clanul Duduienilor va fi dusă la mandat /

 

Breaking News:
 

A 21-a țară europeană cu restricții: Belgia introduce pentru turiști formularul online

Belgia introduce, de la 1 august, pentru toate persoanele care intră pe teritotiul său în scop turistic (călătorie neesenţială), o completeze anterior formularul online – Passenger Locator Form, pe fondul pandemiei de coronavirus. informează, vineri, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

Este vorba despre formularul online, Passenger Locator Form, care poate fi accesat la https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form.

Sunt exceptate de la această măsură persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului) şi persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore.

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Belgia să consulte informaţiile publicate pe site-ul autorităţilor belgiene – https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe le reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.

Belgia este a 21-a țară care instituie restricții, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Celellalte țări, potrivit centralizării efectuate de Ministerul Economiei, sunt:

  • AUSTRIA

Începând cu data de 27 iulie, ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. Noile prevederi se aplică inclusiv turiștilor români.

  • CIPRU

Condițiile aplicabile cetățenilor care intră pe teritoriul Republicii Cipru sunt stabilite în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv: categoria A (pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecția cu COVID-19), categoria B (state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19) și categoria C (accesul este permis numai cu îndeplinirea anumitor condiții).

România este inclusă în categoria C. Prin urmare, pasagerii români sunt obligați să rămână în autoizolare, la domiciliul declarat, timp de 14 zile, iar călătoriile în scop turistic nu sunt permise.

  • GRECIA

În conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR. 

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia. În egală măsurătoate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

  • ITALIA

Începând cu data de 24 iulie, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile.

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control o declarație pe proprie răspundere, în care să specifice detaliat locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil).

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.

În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală. Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze cu celeritate apariția unor eventuale simptome de COVID-19. 

  • BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA

Începând cu data de 16 iulie, cetățenilor statelor membre UE, inclusiv cetățenilor români, le este permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore, anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile din Bosnia și Herțegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul șederii. Astfel, cetățenii români pot tranzita Bosnia și Herțegovina numai în scopul revenirii în România/ în statul de reședință, cu condiția să nu se cazeze / să înnopteze. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croația-Bosnia și Herțegovina-Croația). 

  • DANEMARCA

Începând cu 27 iunie, Danemarca permite intrarea pe teritoriul său și turiștilor rezidenți în statele membre ale Uniunii Europene, statele din spațiul Schengen și Marea Britanie, dacă statul din care vin se regăsește pe lista deschisă stabilită de Autoritatea Daneză de Sănătate și dacă dovedesc că au o rezervare de cel puțin 6 nopți la o unitate de cazare din Danemarca (care să conțină toate numele celor care au rezervat și perioada rezervată). În prezent, România se regăsește pe lista deschisă.

  • ESTONIA

Cetățenii provenind din state UE în care incidența de infectare cu noul coronavirus, în ultimele două săptămâni, este mai mare de 16 la 100.000 de locuitori, vor fi obligați la autoizolare timp de 14 zile, menținându-se astfel deciziile care au fost emise pentru perioadele 6-12 iulie, 13-19 iulie, 19-26 iulie.

Pentru perioada 27 iulie – 2 august, cetățenii români sunt obligați la autoizolare timp de 14 zile la intrarea în Estonia, deoarece rata de infectare depășește pragul stabilit  de 16/100.000.

  • FEDERAȚIA RUSĂ

Începând cu data de 15 iulie, cetățenii străini care intră pe teritoriul Federației Ruse nu mai au obligația de a intra în carantină 14 zile. Aceștia trebuie să prezinte la aterizare un test de COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data sosirii pe teritoriul Federației Ruse. Documentul poate fi prezentat în limba rusă sau engleză.

În cazul în care nu prezintă acest document, cetățenii străini au obligația de a se supune testului COVID-19 în termen de 72 de ore de la data sosirii în Federația Rusă. 

  • FINLANDA

Conform deciziei Guvernului Republicii Finlanda, s-a dispus extinderea parțială a controlului la frontierele interne și restricționarea traficului de frontierele externe a Republicii Finlanda până la 11 august 2020. În acest sens, restricțiile la intrare vor continua în ceea ce privește traficul dintre Finlanda și România. 

  • IRLANDA

Cetățenii români care călătoresc în Irlanda direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

La data de 22 iulie, autoritățile irlandeze au anunțat că persoanele care călătoresc din următoarele destinații europene: Cipru, Estonia, Finlanda, Gibraltar, Grecia, Groenlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Monaco, Norvegia, San Marino, Slovacia și Ungaria sunt exceptate de la măsura autoizolării. 

  • ISLANDA

Se aplică măsura de carantină obligatorie sau izolare la domiciliu pe durata a 14 zile pentru toți cei care intră în țară.

Călătorii care doresc să evite carantina obligatorie/izolarea la domiciliu și sosesc pe Aeroportul Internațional Keflavik sau alte aeroporturi și porturi internaționale pot opta pentru efectuarea unui test pentru depistarea COVID-19. Fiecare testare costă 11.000 ISK (aprox. 70 EUR), dacă este solicitată și achitată la punctul de trecere a frontierei și 9.000 ISK (aprox. 57 EUR), dacă este solicitată și achitată online, în avans (cu cel puțin 24h înainte de efectuarea călătoriei).

Pasagerii care sosesc în afara programului de lucru, cu un zbor necomercial, pot solicita să fie testați pe loc contra sumei de 30.000 ISK (aprox. 191 EUR). 

  • LETONIA

Toți călătorii, inclusiv cetățenii și rezidenții permanenți ai Letoniei, care au revenit din țări în care numărul cumulat de cazuri COVID-19 în ultimele de 14 zile depășește 15 persoane la 100.000 de locuitori, trebuie să efectueze 14 zile de autoizolare. Prin urmare, obligația autoizolării pentru o perioadă de 14 zile după sosirea în Letonia se impune cetățenilor din România.

  • LITUANIA

Guvernul de la Vilnius permite cetățenilor și rezidenților permanenți ai statelor Uniunii Europene, Spațiului Economic European, precum și celor din Confederația Elvețiană și din Marea Britanie să intre în Lituania dacă aceste state mențin o limită maximă de 25 de cazuri de infectare cu Covid-19 la 100.000 locuitori. Pentru cetățenii și rezidenții permanenți ai statelor care depășesc 15 cazuri de infectare cu Covid-19 la 100.000 locuitori, dar nu mai mult de 25 de cazuri, este recomandată autoizolarea pentru o perioadă de 14 zile de la intrarea în Lituania.

În baza evaluării săptămânale a criteriilor epidemiologice menționate, rezidenții din România nu pot intra în Lituania.

  • MUNTENEGRU

Începând cu 6 iulie, toate persoanele care sosesc în Muntenegru din Serbia vor fi plasate în carantină instituționalizată. Această prevedere nu se aplică în cazul tranzitului prin Serbia, cu condiția ca acest tranzit să se facă în cursul aceleiași zile.

Prin urmare, se recomandă ferm cetățenilor români ca accesul în Muntenegru să se facă în baza pașaportului valabil, pentru a putea face dovada datelor de intrare/ieșire și să tranziteze Serbia fără opriri.

  • NORVEGIA

Începând cu data de 15 iulie 2020, este permisă intrarea cetățenilor români pe teritoriul norvegian cu menținerea obligativității de intrare în carantină/izolare la domiciliu timp de 10 zile după sosire.

Persoanele care nu au rezidență permanentă în Norvegia trebuie să prezinte la sosire documente din care să rezulte șederea continuă, pe durata celor 10 zile, la o adresă înregistrată din Norvegia sau rezervare de cazare/aranjament de închiriere a unui spațiu (poate fi sub forma de email sau SMS, din care să rezulte cu claritate rezervarea).

Aceste cerințe sunt aplicate și persoanelor a căror ședere în Norvegia este mai scurtă de 10 zile.

  • REGATUL ȚĂRILOR DE JOS

Începând cu data de 9 iulie, cetățenilor care se deplasează din România în Olanda li se recomandă în mod ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos.

Autoritățile recomandă turiștilor europeni efectuarea vacanțelor în special în afara sezonului, evitarea locurilor aglomerate și deplasarea pe cât posibil cu mașina personală, bicicleta sau pedestru.  

  • REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI AL IRLANDEI DE NORD

Cetățenii români care călătoresc în Marea Britanie direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

Conform autorităților britanice, începând cu data de 10 iulie, persoanele care călătoresc din următoarele state: Andorra, Antigua și Barbuda, Aruba, Australia, Republica Austria, Bahamas, Barbados, Regatul Belgiei, Insula Bonaire, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Croația, Republica Coreea, Curaçao, Regatul Danemarcei, Republica Dominicană, Republica Elenă, Republica Franceză, Polinezia Franceză, Insulele Feroe, Republica Finlanda, Republica Insulelor Fiji, Republica Federală Germania, Grenada, Groenlanda, Guadelupa, R.A.S. Hong Kong, Republica Italiană, Republica Islanda, Jamaica, Japonia, Principatul Liechtenstein, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, R.A.S. Macao, Republica Malta, Republica Mauritius, Principatul Monaco, Regatul Norvegiei, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Republica Polonă, Réunion, Republica San Marino, Republica Serbia, Republica Seychelles, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Saint-Barthélemy, Saint Eustatius și Saba, Saint Kitts și Nevis, Saint Lucia, Saint Pierre și Miquelon, Regatul Țărilor de Jos, Republica Trinidad și Tobago, Republica Turcia, Ungaria, Vatican, Republica Socialistă Vietnam sunt exceptate de la măsura autoizolării.

De asemenea, persoanele care călătoresc în Anglia din Republica Irlanda, Insulele din Canalul Mânecii, Insula Man și cele 14 teritorii britanice de peste mări sunt exceptate de la măsura autoizolării.

  • REPUBLICA MOLDOVA

Se interzice până la data de 31 iulie intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu următoarele excepții:

  • membri de familie ai cetățenilor RM;
  • persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
  • persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
  • membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/ misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor justificative);
  • lucrătorii transfrontalieri;
  • conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren.

 

  • SLOVACIA

Cetăţenii români care sosesc în acest stat trebuie să intre în izolare la reşedinţa temporară (hotel, unitate de cazare etc.) şi să efectueze un test RT PCR pentru COVID-19 în Republica Slovacă, după a 5-a zi de izolare. Dacă testul este negativ, îşi pot continua sejurul. România este considerată ţară de risc sub aspectul situaţiei epidemiologice privind pandemia de COVID-19.

  • UNGARIA

Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista galbenă (cu restricții de intrare). În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România, dar nu pentru scop de tranzit, le sunt aplicabile următoarele dispoziții:

  • la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar, în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;
  • în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (fie instituţionalizată – la spital, fie prin izolare la domiciliu – dacă există posibilitatea), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.

Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, precizează că, prin Direcția Generală Turism, este într-o permanentă legătură cu autoritățile responsabile de domeniul turismului din Europa și nu numai, în vederea monitorizării situației.

Pentru mai multe informații, consultați lista atenționărilor de călătorie pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe (http://www.mae.ro/node/51880#null), care cuprinde toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

De asemenea, puteți accesa și site-ul RE-open EU (https://reopen.europa.eu/ro/), care are și o variantă în limba română. Acesta cuprinde informații despre situația dintr-o posibilă destinație, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.

 

159 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv