Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Camera Deputaților dă vot final pe data alegerilor locale: 27 septembrie / 

Breaking News:
 

Acord provizoriu privind transportul aerian în caz de “no deal Brexit”

Transportatorii autorizați din Regatul Unit vor furniza servicii de transport aerian de bază cu cele 27 de state membre rămase în UE, potrivit unui acord provizoriu încheiat marți de Consiliul UE și Parlamentul European, privind măsurile de atenuare a dificultăților în conectivitatea aeriană pentru pasageri și transport de marfă dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit în cazul în care acesta din urmă va părăsi UE fără o înțelegere.

Drepturile vor fi condiționate de acordarea de drepturi egale din partea Regatului Unit și de condiții care să asigure o concurență loială. Acest acord urmează să fie aprobat de către ambasadorii statelor membre în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului.

Există o dispoziție specială care presupune continuarea zborurilor regulate în temeiul obligațiilor de serviciu public în scopul asigurării continuității serviciilor publice, în timp ce se efectuează adaptările necesare la noua situație.

Un transportator aerian care deține o licență de operare emisă de un stat membru al UE nu mai respectă cerințele UE privind proprietatea și controlul, ci se va supune unei dispoziții speciale după Brexit, iar restricțiile partajate de coduri și leasing de aeronave vor fi permise doar în anumite condiții.

Pentru a beneficia de aceste condiții speciale, transportatorii aerieni vor avea la dispoziție două săptămâni de la intrarea în vigoare a regulamentului să prezinte un plan precis și complet care să stabilească măsurile necesare pentru a asigura respectarea deplină a cerințelor de proprietate și de control în maxim 6 luni de la data aplicării.

Regulamentul urmează să fie adoptat oficial atât de Parlament, cât și de Consiliu. Acesta se aplică până la intrarea în vigoare a unui acord de transport aerian cu Regatul Unit sau până pe 30 martie 2020.

În conformitate cu principiile generale de luare a unor măsuri de urgență în caz de “no deal Brexit”, acțiunile sunt unilaterale la nivelul UE, presupunând că Marea Britanie va recurge la reciprocitate.

Măsurile sunt de natură excepțională și strict limitate în timp, scopul principal fiind de menținere a conectivității de bază între UE și Regatul Unit.

6 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv