Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Cioloş, concluzii la finalul vizitei în SUA: “Putem deveni exportatori de energie”

Premierul Dacian Cioloş a încheiat, miercuri seara, o vizită oficială de patru zile SUA, vizită în timpul căreia s-a întâlnit inclusiv cu Joe Biden, vicepreşedintele SUA.

ciolos mana 5

La finalul vizitei, Cioloş a susţinut o conferinţă de presă la Washington, eveniment în timpul căruia a prezentat concluziile sale după patru zile de discuţii avute cu liderii americani.

Printre altele, Cioloş a ţinut să precizeze că “nu am discutat despre gazele de şist. Au fost, sigur, discuţii mai ales legate de exploatările offshore. Sunt companii americane care au astfel de proiecte şi i-am încurajat să continue astfel de proiecte, discutând mai ales de infrastructura de transport energetic pe care Guvernul are intenţia să o susţină, inclusiv acea conductă BRUA între România — Bulgaria — Ungaria — Austria, care ar lega Marea Neagră cu restul Europei, cât şi de celelalte proiecte de interconectare cu ţările vecine, care la fel ar crea anumite facilităţi pentru companiile care ar urma să exploreze gaze în Marea Neagră”.

Pe de altă parte, Cioloş anunţă că “România are posibilitatea ca, în câţiva ani, să devină un exportator de energie, iar atunci toate aceste chestiuni legate de interconectări şi de capacitate de infrastructură de transport sunt esenţiale pentru companiile care ar urma să exploreze gaze în Marea Neagră”.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv