Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria, informează Administraţia Prezidenţială.

Evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M, aflat la a treia ediţie, după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19.

„Summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de Preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei.

În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei.

În intervenţia sa, Preşedintele Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital -, creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.

La Summitul de la Bucureşti, din 17-18 septembrie 2018, au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante)”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv