O nouă amânare (a treia) a Brexit a fost aprobată, luni, de cele 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană. De data aceasta, termenul-limită acceptat, la solicitarea premierului Boris Johnson, este 31 ianuarie 2020.
Anunţul a fost făcut, pe Twitter, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
În acest fel, a fost evitată o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE. De data aceasta, cele 27 de state au luat decizia prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.
Referendumul în care 52% dintre britanicii au ales părăsirea Uniunii Europene a avut loc în urmă cu trei ani. De atunci s-au schmbat trei prim-miniștri la Londra.
Regatul Unit trebuia, iniţial, să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar a amânat ieșirea, mai întâi până la 12 aprilie, apoi până la 31 octombrie.
Acm, acordul încheiat de UE cu premierul britanic Boris Johnson a fost aprobat de parlamentul britanic pe 22 octombrie, care însă a respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.