Statele Unite ale Americii, Franța, Marea Britanie și Germania se numără printre cele 56 de țări care au semnat o declarație comună, la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), împotriva comportamentului inacceptabil al Rusiei față de România, după atacul cu drona militară la Galați.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit, luni, convocat de urgenţă la cererea ministrei de Externe din românia, Oana Țoiu, care a acuzat o că nu este un simplu accident, ci încălcare gravă a spațiului aerian al României, care s-a soldat cu incendiu, pagube materiale și civili răniți.
Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu: „Drona s-a prăbușit într-o zonă rezidențială extrem de dens populată, unde copii, femei și bărbați trăiesc în siguranță alături de familiile lor. Consecințele ar fi putut fi mult mai grave. România condamnă ferm acest comportament imprudent și intruziunile aeriene repetate ale vehiculelor rusești pe teritoriul nostru suveran. Indiferent care ar fi fost destinația inițială a acestora, gravitatea acțiunii și responsabilitatea autorului sunt clare. Acest risc subminează și mai mult pacea și securitatea în Europa și, prin implicațiile sale mai largi, reprezintă o preocupare pentru întreaga comunitate a ONU”.
P a fost exprimată de un economist şi d.
Reprezentantul supleant al SUA, ONU, Dan Negrea: „Condamnăm incursiunea nesăbuită a dronei militare ruseşti, care a trecut în spaţiul aerian al României şi a lovit o clădire de apartamente, rănind mai multe persoane. Statele Unite stau alături de aliatul lor, România”.
Diplomat format în Statele Unite, care la vârsta de 24 de ani a fugit din România comunistă, el a reiterat poziţia de solidaritate a Washingtonului: „După cum am mai spus, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO
Ambasadorul Federaţiei Ruse, Naţiunile Unite, Vasily Nebenzya, a dat vina pe Ucraina, stat pe care Rusia a invadat-i în urmă cu peste patru ani: „Încărcătura unei astfel de drone este de aproximativ 15 kg de explozibil. Dacă o astfel de dronă ar fi lovit, într-adevăr, aşa cum se susţine, acoperişul unei clădiri, consecinţele nu ar fi fost limitate la ce s-a arătat în mass-media din România. Acoperişul ar fi fost complet distrus. Vă atragem atenţia asupra neconcordanţelor din declaraţiile oficialilor români. Iniţial, au vorbit despre o presupusă lovitură deliberată a Rusiei asupra unui obiectiv civil. Apoi, doar câteva ore mai târziu, preşedintele României, Nicuşor Dan, a revizuit această poziţie, declarând că, drept rezultat al unei activităţi a apărării aeriene ucrainene, o dronă rusească şi-a schimbat traiectoria şi a intrat în spaţiul aerian al României”.
El a cerut din partea Moscovei ca resturile dronei să îi fie trimise şi să participe la anchetă. Ucraina a reacţionat imediat la acuzele ambasadorului Rusiei.
Reprezentantul permanent al Ucrainei la Naţiunile Unite, Andriy Melnyk: „Din nou, nu am auzit nimic nou din partea reprezentantului Rusiei. Din păcate, continuă să cânte acelaşi cântec, repetând narativul cunoscut – că nu a fost Rusia, nu a fost o dronă rusească, bazându-se pe modele bine cunoscute de negare şi de distorsionare”.
Oana Ţoiu a replicat, la rândul ei: „Istoria noastră nu a fost lipsită de provocări. (…) În cazul României, doar anul acesta am văzut mai bine de 30 astfel de incursiuni (cu drone militare rusești – n.r.). Nu ar trebui să considerăm escaladările prezente drept noul normal”.
Este pentru prima dată când Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit la solicitarea expresă a României pe o temă care implică direct țara noastră.








